Peste 400 de persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în două spitale din București

iunie 27, 2020

315 persoane sunt internate la Spitalul "Dr. Victor Babeş", dintre care cinci se află la Terapie Intensivă (ATI), iar la Spitalul Clinic Colentina sunt 95 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, dintre care 15 la ATI, potrivit unui comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

În ultimele 24 de ore, cinci pacienţi au fost externaţi din Spitalul Clinic Colentina.

În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 615 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 310 din Bucureşti-Ilfov şi 305 din celelalte judeţe ale ţării, mai arată instituția din subordinea Primăriei Capitalei.

Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase, menţionează ASSMB. Instituția acuză că s-a întârziat eliberarea unui aviz pentru acest spital.

La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş, care dispune de 450 de paturi, sunt internate 315 persoane, dintre care cinci se află la Terapie Intensivă. De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.440 persoane din Bucureşti şi din ţară, dintre care 1.863 confirmate cu COVID-19.

Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş este de 1.502, "cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România", subliniază ASSMB.

În total, numărul de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 internaţi în cele două spitale ale Primăriei Capitalei, de la începutul pandemiei, este de de 2.478.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro