Personalităţile artistice provenite din rândul avocaţilor, omagiate de UNBR

noiembrie 28, 2024

Uniunea Națională a Barourilor din România a lansat, în parteneriat cu Fundația „Constantin Naumescu” și Filarmonica „George Enescu” din București, un proiect cultural de omagiere a personalităților artistice care au provenit din rândul avocaților. Debutul acestui proiect a avut loc miercuri, la Ateneul Român cu un eveniment de gală prin care a fost celebrată împlinirea a 120 de ani de la naşterea compozitorului Nicolae Kirculescu, de profesie avocat înscris în Baroul Ilfov, care a fost colaborator al marelui avocat I. Gr. Periețeanu, fost președinte al Uniunii Avocaților din România.
Moderatorul și coordonatorul artistic al evenimentului a fost dr. Stephan Poen. Printre operele muzicale consacrate ale maestrului Nicolae Kirculescu este şi “Momentul Muzical”, care a reprezentat și coloana sonoră a celebrei emisiuni culturale Teleenciclopedia, interpretată la pian, în cadrul evenimentului desfăşurat de către Alexandru Mihai Burcă, alături de orchestra simfonică Filarmonica „George Enescu” din București.
La eveniment au luat parte profesioniști din lumea justiției, personalități din viața publică și iubitori ai muzicii.
Prin acest eveniment, UNBR îşi propune să reafirme angajamentul său de a sprijini valorile fundamentale ale profesiei de avocat, în paralel cu promovarea valorilor culturale, educaționale și sociale şi să celebreze dialogul între drept și cultură, două domenii esențiale care, de-a lungul istoriei, au contribuit la dezvoltarea României.

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro