Opera Nationala Bucuresti propune publicului meloman doua evenimente speciale la sfarsitul acestei saptamani.
Vineri, 11 februarie 2011, la ora 18:00, iubitorii de opera vor avea din nou ocazia sa il asculte pe tenorul Robert Nagy, invitat sa sustina rolul titular din spectacolul Faust de Charles Gounod. Alaturi de acesta vor evolua artistii ONB Horia Sandu (Mefisto), Florin Simionca (Valentin), Daniel Filipescu (Wagner), Simona Neagu (Margareta), Antonela Barnat (Siebel), Adriana Alexandru (Martha). Publicul va putea de asemenea sa ii aplaude pe balerinii ONB Alin Gheorghiu, Corina Dumitrescu, Vigil Ciocoiu (debut), Andra Ionete (debut), Andrei Nicolae, Diana Tudor, Razvan Marinescu, Catalin Caracas, Gabriel Luca, Oana Badanoiu, Rodica Fiastru si Beatrice Serbanescu. Isi vor da concursul orchestra ONB si corul teatrului, pregatit de maestrul Stelian Olariu. Spectacolul se va desfasura sub bagheta dirijorului Vlad Conta.
Tenorul roman Robert Nagy si-a inceput cariera internationala in anul 1999, cu spectacolul Der Rosenkavalier (Richard Strauss), la Opera de Stat din Viena si la Semperoper Dresden. Una dintre cele mai importante realizari ale sale este rolul Edgardo din opera Lucia di Lammermoor (Gaetano Donizetti), reprezentata in 2001 la Oper am Rhein Dsseldorf si la Bayerische Staatsoper Mnchen, in 2002 la Grand Thatre de Limoges, in 2003 la Teatro dellOpera di Roma (sub bagheta dirijorului G. Gelmetti), la Teatro Regio di Torino (dirijor M. Plasson) si in 2003 la Teatro de la Maestranza din Sevilia.
Din repertoriul sau mai fac parte titluri precum: Il Barbiere di Siviglia (Gioachino Rossini) - Opera de Stat din Viena, 2003, si Teatrul din Maribor (Slovenia) in 2006; LItaliana in Algeri (Gioachino Rossini) - Opera de Stat din Viena in 2001, Manon (Jules Massenet) - Deutsche Oper Berlin in 2004, Rigoletto (Giuseppe Verdi) - Opera Ireland din Dublin in 2004, Opra de Lausanne in 2005, Deutsche Oper am Rhein Dsseldorf in 2006 si Opera de Massy in 2007.
A fost distins cu Ordinul Cultural in domeniul Artelor, in rang de Cavaler.
Sambata, 12 februarie 2011, ora 18:30, este programat spectacolul Der fliegende Hollnder (Olandezul zburator) de Richard Wagner, in care baritonul Ionut Pascu, unul dintre cei mai valorosi solisti ai Operei Nationale Bucuresti va interpreta pentru prima data rolul principal. Alaturi de el, din distributia spectacolului fac parte solistii Mihnea Lamatic (Daland), Madeleine Pascu (Senta), Cristian Mogosan (Erik), Gabriela Dragusin (Mary), Lucian Corchis (Carmaciul). Participa orchestra ONB si corul teatrului, pregatit de maestrul Stelian Olariu. Spectacolul se va desfasura sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.
Baritonul Ionut Pascu a absolvit Universitatea de Muzica din Bucuresti in anul 2001. Si-a inceput cariera solistica inca de la varsta de 23 de ani, cand a sustinut in cadrul Studioului de Opera din Bucuresti rolul titular din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, sub indrumarea maestrilor Hero Lupescu si Constantin Petrovici, preluand astfel din experienta generatiei de aur a scenei lirice romanesti.
Acestui succes i-a urmat in anul 2001 angajarea in cadrul Operei din Constanta, unde a debutat cu rolul Sharpless din opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini, rol ce i-a adus mai tarziu si aprecierea internationala, fiind invitat in mod constant sa faca parte din distributiile noilor productii ale acestei opere. Au urmat alte roluri principale: Escamillo din Carmen de Georges Bizet, Alfio din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni, Marcello si Shaunard din La Bohme de Giacomo Puccini, Giorgio Germont din La Traviata, rolul titular din Simon Boccanegra si Contele de Luna din Il Trovatore de Giuseppe Verdi s.a. Din anul 2005 este angajat in cadrul colectivului Operei Nationale Bucuresti.
In anul 2007 a absolvit si cursurile sectiei de Dirijat-Compozitie din cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Baritonul Ionut Pascu imbina astfel experienta sutelor de spectacole ca solist de opera, cu studiul aprofundat al partiturilor orchestrale simfonice, debutand deja la pupitrul Filarmonicii din Constanta cu Simfonia a 3-a, Eroica, de Ludwig van Beethoven.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro