Pensiile speciale, 3 mld de lei în plină pandemie. Ce interese are CCR în amânarea deciziei

PNL și USR spun că amânarea, de către Curtea Constituțională, a dezbaterilor la legea pensiilor speciale este grevată de interesul personal al unora dintre judecătorii CCR. Șapte din cei nouă judecători ai CCR sunt beneficiari direcți ai pensiilor speciale. USR atrage atenția că, în plină pandemie, România a plătit 3 miliarde de lei pentru pensiile speciale. 

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, susţine că amânarea luării de către CCR a unei decizii privind proiectul PNL care prevede impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale ridică mari semne de întrebare după ce miercuri judecătorii CCR au amânat din nou dezbaterea pentru 8 decembrie.

„Amânarea ridică mari semne de întrebare, din moment ce proiectul PNL a fost votat de Parlament în data de 17 iunie. Proiectul a fost contestat la CCR de Avocatul Poporului, Renate Weber, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima dezbatere pe această speţă a avut loc pe 14 iulie, iar cea de a doua pe 30 septembrie. 6 din cei 9 judecători ai CCR, în frunte cu preşedintele Valer Dorneanu, au pensii speciale, iar Avocatul Poporului va avea la încheierea mandatului. Cu alte cuvinte, judecătorii CCR trag de timp într-o speţă care îi priveşte direct”, a liderul deputaților liberali, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Legea, spune deputatul PNL, nu are probleme de constituționalitate pentru că proiectul a ținut cont de motivarea CCR referitoare la legea privind eliminarea pensiilor speciale.

Pensiile speciale au fost introduse prin mai multe proiecte de legi aprobate de Guvernul PSD condus de Victor Ponta în 2015.

Pensiile speciale nu sunt calculate pe bază de contributivitate, la fel ca restul pensiilor, ci reprezintă un procent din salariul pe activitatea din ultima perioadă.

La un salariu egal și o contribuție egală, cei care beneficiază de pensii speciale au pensii mai mari comparativ cu cei care primesc pensii obișnuite.

Pentru plata pensiilor speciale sunt necesare sume suplimentare de la bugetul de stat, pe lângă sumele din bugetul asigurărilor sociale.

„La contribuții egale trebuie să existe pensii egale, este principiul susținut de PNL. Încă din 2017, PNL a propus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale. Adoptarea acestui proiect a fost tergiversată de către PSD și a fost posibilă doar în ianuarie 2020, când PNL a preluat guvernarea”, spune Roman. 

Uniunea Salvaţi România atrage atenţia că membrii CCR au amânat pentru a treia oară luarea unei decizii legate de legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu şi că, în acest timp, peste 3 miliarde de lei „s-au dus, în plină pandemie”, către pensiile speciale, transmite Agerpres.

Trei miliarde de lei la pensiile speciale, în plină pandemie

„Pensiile speciale uriaşe, unele de 60-70.000 de lei pe lună, vor fi plătite în continuare, prin grija CCR. Până când? Nu se ştie. La cinci luni de la adoptarea în Parlament, legea privind impozitarea pensiilor speciale nu doar că nu a intrat în vigoare, dar nici măcar nu a trecut de filtrul Curţii Constituţionale. Astăzi, judecătorii CCR au amânat pentru a treia oară luarea unei decizii. Motivul amânării este, de data aceasta, izolarea unuia dintre judecători, data trecută a fost invocată necesitatea de a aştepta puncte de vedere de la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de la alte autorităţi publice”, a scris USR, pe Facebook.

Reprezentanţii Uniunii apreciază că 7 din cei 9 judecători CCR, beneficiari de pensii speciale, nu au niciun interes să ia o decizie în sensul diminuării acestora.

„Adevărul este că 7 din cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale, chiar ei beneficiari de pensii speciale, nu au niciun interes să ia o decizie prin care să-şi vadă micşorate veniturile lunare. Cum, de altfel, nu au un interes real nici mulţi politicieni dintre cei care se laudă public că susţin eliminarea şi/sau impozitarea pensiilor speciale. Cât tărăgănează CCR luarea unei decizii, alte sute de milioane de lei pleacă din bugetul statului în conturile ‘specialilor’. Reamintim că, din iunie până în septembrie, peste 3 miliarde de lei s-au dus, în plină pandemie, către pensiile speciale, după ce, prin atacul la Curtea Constituţională, a fost împiedicată intrarea în vigoare a legii privind impozitarea pensiilor speciale”, menţionează sursa citată.

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 8 decembrie, pronunţarea unei decizii pe sesizările Avocatului Poporului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, au declarat oficiali ai CCR.

***

După ce Parlamentul a votat legea PNL privind eliminarea pensiilor speciale, Avocatului Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională. CCR a respins proiectul de eliminare a pensiilor speciale. PNL a redactat un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale, ținând cont de motivarea CCR. Legea a fost votată de Parlament în luna iunie. Renate Weber s-a adresat, din nou, CCR și la fel a procedat Înalta Curte.

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 8 decembrie, pronunţarea unei decizii pe sesizările Avocatului Poporului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, au declarat oficiali ai CCR.

 

 

Sursa: europalibera.org