Paula Seling și Ovi, felicitati de primarul orasului Oslo

mai 25, 2010

Duminică, 23 mai, Paula Seling și Ovi au avut în program, de la ora 18.00, susținerea unui scurt recital pe scena Eurovillage. Așa cum am mai spus, Eurovillage este un spațiu în aer liber dedicat publicului larg, artiștilor și jurnaliștilor acreditați la Eurovision, situat în centrul orașului, în imediata vecinătate a primăriei Oslo.

Și cu toate că la ora 17.00 a început o ploaie puternică, în rafale, norocul tuturor a fost că nu a ținut mult și după circa 30 de minute aversele au fost înlocuite de un soare strălucitor. Așa ca piața a fost realmente invadată de un mare număr de oameni, care au început să scandeze numele artiștilor români la apariția acestora pe scenă.
După reprezentație Paula și Ovi au coborât în mijlocul publicului, au acordat scurte declarații jurnaliștilor și au făcut nenumărate fotografii cu fanii, unii dintre ei fiind români ce trăiesc în Oslo.
De la ora 20.00, delegațiile oficiale participante la la concursul Eurovision 2010 au fost programate să sosească la petrecerea oficială de deschidere a acestui mare eveniment muzical. Fiecare delegație care pășea pe covorul roșu era anunțată sutelor de jurnaliști din toată lumea, prezenți la ceremonie.
Imediat ce a fost auzit numele României, jurnaliștii de pe margine, care nu aveau acces pe covorul roșu, au început brusc să se înghesuie să ajungă la Paula Seling și Ovi. Și în ciuda cordoanelor de securitate, cei doi artiști români s-au oprit și le-au acordat tuturor doritorilor scurte declarații și le-au dat timp să facă fotografii cu ei.
Petrecerea oficială de deschidere a concursului Eurovision s-a desfășurat în imensa sală de la parterul Primăriei din Oslo, acolo unde, în decembrie 2009, a avut loc ceremonia de acordare a premiului Nobel pentru Pace președintelui american Barak Obama. Și în ciuda faptului că la petrecerea oficială de deschidere a Eurovision 2010 au participat câteva mii de oameni, gazda evenimentului, Primarul orașului Oslo, Fabian Stang, a ținut să îi cunoască personal pe Paula Seling și Ovi și să le ureze mult succes în concurs.
Astăzi, la Telenor Arena se lucrează intens la repetițiile pentru prima semifinală, cea de marți, 25 mai, în care vor concura 17 țări: Moldova, Rusia, Estonia, Slovacia, Finlanda, Letonia, Serbia, Bosnia-Herțegovina, Polonia, Belgia, Malta, Albania, Grecia, Portugalia, Macedonia, Belarus și Islanda.

Vă reamintim că Televiziunea Română va transmite toate cele trei competiţii de la Oslo, semifinalele din 25 și 27 mai și finala concursului din 29 mai 2010, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD, de la ora 22.00.
Românii vor avea drept de vot doar în 27 și 29 mai, iar cei din străinătate care vor dori să voteze piesa României, cântecul ”Playing With Fire”, vor trebui să urmărească transmisiunea televiziunii publice din țara în care se află.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro