Patriarhul Daniel: Căderea regimului comunist, răsplată a umilirii Sfântului Dimitrie cel Nou

octombrie 27, 2020

Patriarhul Daniel a spus, marţi, în predica de marți, consacrată sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit", vorbind despre căderea comunismului ca răsplată a umilirii Sfântului Dimitrie în 1989 de către autoritățile comuniste. 

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a spus patriarhul Daniel, potrivit Basilica. 

El a pus căderea comunismului, în urma revoluției din decembrie 1989, pe seama acestei „umiliri” a Sfântului Dimitrie cel Nou. 

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora. Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a adăugat Patriarhul.

El a conchis că „prin aceasta vedem că `Dumnezeu nu se lasă batjocorit`, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7). Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit. El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.

Liturghia de marți a fost punctul central al pelerinajului de Sf. Dimitrie desfășurat în acest an în plină pandemie de coronavirus cu restricții sanitare și de distanțare. 

În contextul epidemiei de coronavirus și a creșterii numărului de cazuri din București, odată cu intrarea Capitalei în scenariul roșu și restricțiile aferente, la pelerinajul de Sf. Dumitru din Capitală a fost permis doar accesul bucureștenilor. 

La restricția similară de la pelerinajul Cuvioasei Parascheva, motivată de aceleași condiții de pandemie și de creștere a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, Patriarhul Daniel a dat un comunicat în care a acuzat măsura autorităților ca „disproporționată, discriminatorie și luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.”

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro