Galerie foto Prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat ieri la dineul oferit cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii de Michele Ramis, ambasador al Republicii Franceze in Romania. La eveniment, premierul a vorbit despre măsurile guvernamentale de promovare a egalității de șanse intre femei și bărbați, legislația in domeniu, despre capitolul - Respect și demnitate pentru femei din cadrul Programului de Guvernare 2018-2020, precum și despre Convenția națională pentru egalitatea de gen: Romania Paritară. - Luna martie trebuie să fie o lună de reflecție a intregii comunități romanești și internaționale față de condiția economică, socială, culturală a femeilor, și, deopotrivă, o lună in care mesajul legat de principiul egalității de șanse intre femei și bărbați să devină pilon central al oricărei dezbateri, a declarat prim-ministrul Romaniei. Premierul Viorica Dăncilă a subliniat, de asemenea, că femeile in Romania reprezintă un potențial uman extraordinar, insă prea puțin utilizat. Femeile reprezintă jumătate din populație și sunt majoritare in multe domenii: 64% in cazul funcționarilor administrativi, 62% in domeniul serviciilor și aproape 60% ca specialiști in diverse domenii. Dar cand vine vorba de corpul legislativ, executiv sau funcții de conducere, proporția se reduce la mai puțin de 30%. Referindu-se la capitolul - Respect și demnitate pentru femei din Programul de Guvernare 2018-2020, a precizat că Executivul de la București iși propune, in baza convențiilor internaționale și a Directivelor UE, să alinieze Romania la state cu tradiție in democrație, care au demonstrat faptul că imputernicirea socială, economică și politică a femeilor poate genera valoare adăugată și bunăstare socială. In cadrul reuniunii, prim-ministrul a subliniat, totodată, că in 20 martie Romania a celebrat Ziua Internațională a Francofoniei, precum și aniversarea a 25 de ani de la aderarea Romaniei la mișcarea francofonă (in 1991 Romania a obţinut statutul de observator, iar din 1993 este membru cu drepturi depline al Francofoniei instituţionale).
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro