[Check against delivery] Realizator: Bună ziua și bun găsit tuturor! Sunt Alexandra Andon. Guvernul are două luni la Palatul Victoria, cea mai rapidă cadență a măsurilor privind salariile și pensiile, un program de guvernare ambițios, dar și cea mai controversată și mai contestată ordonanță de urgență din toată istoria postdecembristă. Cum merge Executivul mai departe, cum arată programul de guvernare față in față cu realitatea economică și cum poate să răspundă convingător Romania, ca membru al UE, marilor intrebări legate de viitorul comun european? Invitatul acestei ediții speciale este primul ministru al Romaniei, domnul Sorin Grindeanu. Bună ziua și vă mulțumesc in numele ascultătorilor Radio Romania Actualități! Sorin Grindeanu: Bună ziua! Și eu vă mulțumesc pentru invitație! Realizator: Bine ați venit! Sorin Grindeanu: Bine v-am găsit! Realizator: Domnule prim-ministru, sunteți, așadar, de două luni, la Palatul Victoria, programul a fost foarte ambițios, este foarte ambițios... Ce ați realizat și ce n-ați făcut? Ce v-a rămas de făcut? Sorin Grindeanu: Noi avem, așa cum spuneați dumneavoastră, in primul trimestru, de indeplinit 42 de măsuri, conform programului de guvernare. In momentul ăsta au rămas... undeva, sub 10, 6-7, pană la finalul lunii martie; și le vom adopta... le vom adopta și pe acestea, astfel incat să ne inscriem in ceea ce am promis romanilor, să ne inscriem pe programul de guvernare și să atingem toate țintele pe care ni le-am propus, păstrand acel scadențar de care vorbeați dumneavoastră... Un program care, pană la urmă, e extrem de ambițios, dar realizabil; și, lucrul ăsta se poate face prin seriozitate, urmărind foarte atent fiecare dintre măsurile pe care noi le avem prinse in programul de guvernare și, mai mult decat atata, urmărind acea etapizare a acestor măsuri, astfel incat toate țintele, cum vă spuneam, propuse, să fie atinse. Sigur că in perioada asta au fost lucruri... așa cum se amintea, extrem de importante; și aș vorbi, din punct de vedere economic, de aprobarea bugetului. Și bugetul este un buget ambițios, chiar dacă - și, aici, nu-i neapărat vina Guvernului - chiar dacă a ajuns să fie aprobat și promulgat destul de tarziu; și datorită calendarului electoral, avand alegerile in 11 decembrie, dar și anumitor etape, pe care dumneavoastră le știți, cu formarea guvernului, cu toate lucrurile pe care și dumneavoastră, și ascultătorii dumneavoastră le cunosc. Important este că am intrat in paine, dacă pot să spun așa, și cu un nou buget, un buget ambițios, care iși propune - ca să dau cateva cifre - o creștere economică de 5,2%... Realizator: Ați ales cea mai optimistă variantă, dintre toate prognozele; prognoza Comisiei Europene dădea o cifră mai mică. Ați ales cea mai inaltă posibilitate... rată de creștere economică. Vă mai bazați pe ea? Sorin Grindeanu: Da, da nu... nu noi am ales. Așa cum știți, conform legii, există o comisie națională de prognoză; și noi suntem obligați să ținem cont de indicatorii macroeconomici, pe care Comisia Națională de Prognoză - singura instituție abilitată - le transmite... sau ii transmite. Conform prognozei Comisiei Naționale de Prognoză, creșterea este de 5,2. V-aș ruga să vă aduceți aminte că, inclusiv anul trecut sau acum doi ani, creșterile economice, pe care Romania le-a avut și pe care și le-a propus, și pe care și le-a atins, inițial, erau mai mari decat prognozele date de Comisia Europeană sau de alte organisme internaționale! Deci, nu e o noutate. Dar, conform legii și conform practicilor, singurele... sau singurul organism de care trebuie să ținem cont, la noi, in Romania, este Comisia Națională de Prognoză. Vă spuneam de această creștere economică. Şi un alt punct extrem de important este cel legat de atragerea de fonduri europene. Din păcate, faţă de anul trecut, cand pe noul exerciţiu bugetar s-a atras aproape zero, avem foarte multe lucruri de făcut, dincolo de implementarea efectivă a proiectelor europene. Sunt toate chestiunile care ţin de acreditarea organismelor intermediare, a AM-urilor, toate lucrurile care sunt premergătoare, dacă pot să spun aşa, atragerii efective. Noi ne-am propus prin buget să atragem peste cinci miliarde de euro, incluzand şi fondurile europene pe agricultură, un domeniu extrem de important, care are şi nişte termene, inclusiv in această lună, luna martie, o lună extrem de importantă din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii şi al APIA. Ne propunem ca pană la sfarşitul lunii martie, 31 martie, tot ceea ce inseamnă subvenţie in această etapă să fie plătită către beneficiar, ceea ce ar fi o premieră in anii postaderare. Este o ţintă pe care de asemenea sunt convins că putem să o atingem la 31 martie. Realizator: Domnule prim-ministru, v-aţi intalnit in această dimineaţă cu ministrul de finanţe şi cu şeful ANAF pentru că aţi constatat că in luna ianuarie incasările la buget au fost mai mici cu 5% față de ianuarie 2016. In februarie tendinţa s-a păstrat? Sorin Grindeanu: Nu. In februarie incasările au fost mai mari - in februarie 2017 decat in februarie 2016. Dar nu despre asta este vorba. Acesta a fost rostul intalnirilor, că au fost două cu tot cu cea de astăzi, şi vor fi intalniri periodice cu cei de la ANAF. Sunt chestiuni care ţin de instituţia in sine, de o imbunătăţire a activităţii ANAF. Sunt lucruri pe care le avem in programul de guvernare şi pe care le vom face. Săptămana aceasta, ca să vă dau un exemplu, va intra in dezbatere publică Legea prevenţiei, o lege prevăzută in programul de guvernare, după cum dumneavoastră ştiţi, şi care sigur că are şi o componentă care vizează ANAF. De prea multe ori toate aceste organe de control, fie că vorbim de ANAF, de ITM, de ANSVSA, au uitat ceea ce poate este o componentă la fel de importantă ca şi controlul, şi anume indrumarea. Scopul statului nu este să dea amenzi repetate care pot să ducă intr-un final la inchiderea unei afaceri, ci din punctul nostru de vedere această componentă de indrumare este esenţială. De aceea, vrem o lege separată şi intră in dezbatere Legea prevenţiei care va clarifica această componentă de indrumare. Eu zic că, prin dezbaterea publică, in mod sigur, vor mai veni idei constructive pentru a avea o lege cat se poate de bună. Dar revenind la ANAF.... Realizator: Aţi aşteptat răspunsuri punctuale in legătură cu ceea ce s-a intamplat in luna ianuarie, sau aşteptaţi ceva mai de perspectivă in legătură cu funcţionarea acestei agenţii? Sorin Grindeanu: A venit conducerea ANAF astăzi cu un plan de măsuri, 14. Toate aceste 14 măsuri urmează a fi implementate pană in 15 aprilie, termen maxim, astfel incat ceea ce vă spuneam, dincolo de gradul de colectare, vorbim, poate este mult spus de o reformă a ANAF, ci de o nouă abordare. Toate cele 14 măsuri, o mare parte din ele o să fie comunicate public, vor duce la o imbunătăţire a activităţii ANAF. Să ştiţi că lucrurile legate de o anumită colectare mai slabă pe anumite componente, şi aş da aici exemplul - zona prelucrării lemnului şi ceea ce inseamnă industria tutunului; au fost lucruri care s-au văzut, incepand de prin septembrie, anul trecut, şi care au avut efecte şi in inceputul acestui an. Sunt lucruri care trebuie a fi indreptate şi care, cred eu că, prin măsurile pe care cei de la ANAF - eu nu vreau să intru peste atribuţiunile danşilor - vor fi comunicate. Cert este că această agenţie este o instituţie-cheie pentru noi şi, aşa cum vă spuneam, voi avea, din două in două săptămani, o intalnire cu danşii, pentru a mi se prezenta activitatea şi ceea ce au făcut şi cum au implementat ceea ce s-au angajat să facă. Realizator: Reţin, aşadar, că sunt 14 măsuri, probabil nu toate legate de industria tutunului şi de industria prelucrării lemnului. Aşteptăm detalii suplimentare. V-aş intreba, pentru că s-a vorbit foarte mult, in ultimele trei-patru zile, despre creşterea salariilor in domeniul bugetar, pentru că se negociază la Ministerul Muncii o nouă lege de salarizare unitară in sistemul bugetar şi s-a spus că, in medie, creşterea va fi de 56%, pană in anul 2021. A mai existat şi acea declaraţie a ministrului muncii, doamna Olguţa Vasilescu, conform căreia, salariile de pană la 4.000 de lei se dublează, după 4.000 de lei ar fi o creştere cu 45%. Care este realitatea? Ce se negociază? Creşteri de salarii pentru toată lumea sau o mai bună aşezare a grilei de salarizare? Sorin Grindeanu: Al doilea răspuns sau a doua parte a intrebării dumneavoastră e cea corectă. Trebuie să existe o piramidă corectă. Acesta este scopul legii salarizării unice. Corect, dintr-o perspectivă cat se poate de normală, şi anume, responsabilitatea pe care o au bugetarii să fie reflectată in ceea ce inseamnă nivelul de salarizare. Legea salarizării unice e in dezbatere publică, sunt intalniri cu partenerii sociali in aceste zile... Eu sunt optimist că vom reuşi pană cand... Termenul limită, conform programului de guvernare, este sfarşitul trimestrului doi; dar lucrurile au inceput şi este normal pe o lege aşa de importantă să inceapă a fi discutate din timp, astfel incat aşezarea in această piramidă să fie una cat se poate de corectă şi care să reflecte ceea ce vă spuneam. Şi e foarte bine că discuţiile cu partenerii sociali, şi nu doar, au inceput din această lună. Sigur că ceea ce aţi spus inseamnă 2020 - 2021; dar mai e ceva. Imi doresc ca - şi acesta este şi spiritul acestei legi - dincolo de salariu, e acea parte de indemnizaţii pentru funcţiile de conducere - fie că vorbim de preşedintele Romaniei, prim-ministru, preşedinţii Camerelor şi mergand in jos, in piramidă - să fie legată in mod direct de performanţa economică a Romaniei, nu sume fixe. Vă dau un exemplu: salariul preşedintelui sau al primului ministru să fie de patru ori sau de cinci ori salariul mediu pe economie. Dacă economia creşte, tu avand o responsabilitate, iţi creşte şi ţie venitul; dacă scade, scade venitul. E o componentă la fel de importantă, care leagă persoanele sau cei care conduc destinele ţării, sau ale judeţului, sau ale oraşelor, direct de performanţele economice. Şi acesta este unul din principiile legii salarizării unice. Repet, o cat mai largă dezbatere, cu parteneri sociali şi nu numai, după aceea, cu toate forţele politice din Parlament, lucrurile acestea trebuie să se intample in această formă, astfel incat, acel final de trimestru doi, şi anume finalul lunii iunie, să poată să ne ducă in situaţia de a avea această lege a salarizării unice. Mai există un pericol. Au existat in ultimii ani foarte multe sentinţe definitive ale instanţelor, pe care nu le discutăm, pentru că sunt sentinţe şi care trebuie puse in practică. Foarte multe din aceste sentinţe de care trebuie să se ţină cont au aşezat anumite categorii sociale langă această piramidă de care vorbim. De aceea, nu e o lege... Realizator: Şi niciuna dintre aceste categorii sociale nu poate să piardă pe viitor din salarii. Sorin Grindeanu: Corect. Atunci, de aceea, această perioadă este extrem de importantă, să se ţină cont de toate lucrurile, şi nu numai, pe care le-am amintit aici. Sunt lucruri extrem de importante. Dezbaterea publică, la fel, extrem de importantă. Dialogul, de asemenea, extrem de important şi la finalul lunii iunie sunt convins că va fi cu o lege adoptată, legea salarizării unice. Realizator: Domnule prim-ministru, pentru că intotdeauna lucrurile acestea atrag foarte mult atenţia, se pune sau nu problema, ca să fie foarte clar, ca salariile de pană in 4000 de lei să se dubleze şi celelalte cu 45%, aşa pur şi simplu? Sorin Grindeanu: Nu, dar ăsta este finalul. Şi aţi văzut şi explicaţiile doamnei ministru. Am văzut dezbaterea publică legată de ceea ce a declarat doamna ministru, de ceea ce este la finalul acestei perioade. Mi-aş dori să triplăm, dacă se poate şi dacă am avea resurse să facem lucrul ăsta. Dar tot timpul trebuie să fim atenţi in a păstra acest echilibru intre ceea ce inseamnă creştere economică, pe care noi am avut-o in ultimii ani şi care trebuie să se simtă inclusiv in buzunarele fiecărui roman, să se reflecte prin salarii, prin pensii mai mari, prin tot ceea ce inseamnă venituri mai mari. Dar aceste lucruri trebuie să fie in stransă legătură cu economia şi cu dorinţa de a avea an de an creştere economică sustenabilă. Asta este ceea ce inseamnă o balanţă perfectă. Realizator: Puteţi estima la acest moment cam cu cat ar creşte anvelopa salarială pentru sistemul bugetar in anul 2018? Sorin Grindeanu: Pe ceea ce inseamnă legea salarizării unice anvelopa este de 32 de miliarde şi e prevăzută in buget. Realizator: Domnule prim-ministru, Romania va trebui să aibă un răspuns la propunerile preşedintelui Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, va trebui să răspundă ce fel de Europă işi doreşte, ce mai putem dori noi atata vreme cat Germania, Franţa, Spania, Italia vorbesc despre o Europă cu mai multe trepte sau zone de integrare? Sorin Grindeanu; Am văzut declaraţia celor pe care dumneavoastră i-aţi amintit. Eu cred că cu toţii, fie că vorbim de Preşedinţie, de Guvern, de Parlament, cu toţii trebuie să susţinem ceea ce s-a şi făcut pană acum şi ceea ce s-a şi susţinut, şi anume intărirea proiectului european in această formă, nu o Europă in viteze diferite. Asta este poziţia pe care am văzut că o are şi preşedintele Romaniei, este ceea ce susţinem noi, ca Guvern, şi, de asemenea, şi Parlamentul. Sunt zile importante in luna martie, dar nu zile decisive. Se incepe un anumit dialog, inclusiv la finalul lunii, la Roma, cu argumente; fiecare dintre noi va veni cu argumente. Ceea ce cred eu că e de datoria noastră este să susţinem intărirea proiectului european in această formă, nu cu viteze diferite. Realizator: V-aş cita ce spunea ieri, la Radio Romania Actualităţi, comisarul european pentru politică regională, doamna Corina Creţu: Eu nu prea inţeleg faptul că ne-am aprins atat de mult, pentru că, practic, Europa cu două viteze există. Există şi la ora actuală faptul că sunt ţări care sunt in euro şi ţări care nu sunt in euro, faptul că avem Spaţiul Schengen şi alte state care nu fac parte din Spaţiul Schengen. Ne putem imagina Romania cu cea mai multă integrare ... Realizator: Ne putem imagina Romania cu cea mai multă integrare in absenţa adoptării monedei euro, spre exemplu? Sorin Grindeanu: Cum spunea şi doamna... Realizator: Este adevărat, dar este unul dintre aspectele care ţin de noi. Sorin Grindeanu: Da, de acord, sunt cinci scenarii pe care preşedintele Juncker, şi ştiţi lucrul acesta, le-a prezentat, le va prezenta la sfarşitul lunii, fiecare cu argumente pro şi contra, de aceea vă spuneam că se intră in această etapă de dezbatere. Punctul nostru de vedere este cel pe care vi-l aminteam şi este un punct comun de vedere, fie că vorbim de Administraţia Prezidenţială sau de Guvern sau de Parlament. Realizator: Dar preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu, spunea aşa că Romania ar trebui să-şi găsească ţări cu care să rezoneze, cum ar fi cele din Grupul Visegrad. Ar fi nevoie de vreo corelare sau avem propria noastră politică? Sorin Grindeanu: Eu cred că in momentul acesta facem ceea ce trebuie pe politica externă şi anume intărirea rolului Romaniei in UE, la Comisia Europeană, intărirea Parteneriatului Strategic cu SUA. Sunt lucruri şi linii directoare ale politicii externe din ţara noastră, indiferent de cine guvernează sau cine este preşedinte sau cine conduce cele două Camere ale Parlamentului sau cine are majoritatea. Astea sunt lucruri care ne-au ghidat in ultimii ani şi care, cred eu, ne-au aşezat pe traiectoria corectă, o traiectorie corectă insemnand creşterea rolului ţării noastre in UE, in jurul valori comune europene. Şi, aşa cum vă spuneam, ca să definim lucrurile cat se poate de clar, intărirea Parteneriatului Strategic pe care il avem cu SUA. Realizator: Aţi perceput, atunci cand aţi fost la Washington, acest mesaj că se doreşte şi la Washington din partea noii administraţii continuarea, intărirea acestui Parteneriat strategic? Sorin Grindeanu: Nu doar atunci. Cand au fost chestiuni care au ţinut, să spunem, de schimbarea administraţiei Obama, cu administraţia Trump, şi din toate intalnirile şi dialogurile pe care le-am avut in aceste două luni, fie că sunt, vorbim de reprezentanţi ai Ambasadei sau chiar reprezentanţi din mediul de afaceri, dacă vorbim, pană la urmă, de o chestiune extrem de importantă pe care noi am făcut-o, Guvernul Romaniei a făcut-o şi anume alocarea de 2% din PIB pentru apărare. Sunt lucruri care au fost remarcate, care au fost salutate, dacă vorbim de apărare, inclusiv de secretarul general NATO, domnul Stoltenberg, şi care au arătat, şi nu este simplu să aloci 2% pe sectorul de apărare direct, nu credite de angajament, ci credite bugetare, care, această alocare va duce la investiţii in acest sector şi care au fost salutate şi bine primite şi de către reprezentanţii NATO şi de către reprezentanţii SUA. Realizator: Aţi alocat 2% din PIB pentru apărare, dar vor fi cheltuiţi, vor ajunge să fie cheltuiţi sau incep răzgandiri, amanări, lucruri de felul acesta care ne duc pană in decembrie? Sorin Grindeanu: Eu ştiu că tot timpul noi avem aşa, o anumită stare de spirit de a vedea drobul de sare. Spuneţi-mi, pană acuma, poate ştiţi dumneavoastră şi nu ştiu eu, cand s-a mai alocat 2%? Realizator: Absolut niciodată, este foarte clar... Sorin Grindeanu: Ok.... Realizator: Şi au fost... Sorin Grindeanu: Am inceput să facem lucrul ăsta. Sigur că există un specific in sectorul de apărare, pentru că nu vorbim de achiziţii de mobila sau de lucruri care pot fi făcute pe parcursul unui an. Aici sunt lucruri care, conform specificului acestui domeniu, cel de apărare, se derulează pe bugete multianuale. Cert este că discuţiile şi cu ministrul, şi cu toţi reprezentanţii Ministerului Apărării au fost constante in această perioadă, danşii au inceput să-şi facă priorităţile, să şi le creioneze şi, sigur, aceste priorităţi, ţinand cont de faptul că vorbim de achiziţii, aşa cum spuneam, intr-un domeniu mai complex decat celelalte. Realizator: Domnule prim-ministru, aş reveni puţin la discuţiile legate de UE. Sorin Grindeanu: Vă rog! Realizator: Pentru că aţi fost la mijlocul lunii februarie la Bruxelles, v-aţi intalnit atat cu preşedintele Comisiei Europene, cu domnul Juncker, cat şi cu vicepreşedintele Timermmans. Aţi spus atunci că speraţi in ridicarea MCV in 2019. Asta inseamnă in primul rand că 2018 este exclus să fie ridicat MCV? Sorin Grindeanu: Nu i-am spus asta. Eu am intărit ce a spus preşedintele Juncker, a spus că dansul işi doreşte la finalul.... Realizator: ...mandatului Comisiei. Sorin Grindeanu:...mandatului, să nu mai existe pentru Romania MCV. Sigur că eu imi doresc să discutăm de ridicarea MCV mai repede. In acest sens chiar aşa cum ştiţi şi am spus, noi am trimis către Comisie anumite clarificări pe care le-am dorit să le avem dintr-o singură dorinţă: tocmai ca acele recomandări prinse in MCV să putem să le indeplinim cat se poate de clar şi să nu existe dubii. Dacă luăm recomandările MCV de acum zece ani, nu mai seamănă cu ceea ce avem acuma. Adică a fost o dinamică din acest punct de vedere. Noi dorim să ştim foarte clar şi sunt, şi-au fost trimise, se lucrează la nivel de grup de experţi, chiar astăzi am primit o informaţie că toate lucrurile, de la doamna ministru Birchall care se află la Bruxelles, că toate lucrurile pe care noi le-m ridicat in grupul de lucru pe MCV au fost clarificate şi avem un calendar foarte clar pe ceea ce avem de făcut. Şi acesta este un lucru bun in perspectiva inlăturării MCV. Realizator: Se leagă aceste recomandări de lupta, de continuarea luptei contra corupţiei? Sorin Grindeanu: Bineinţeles! Realizator: Şi atunci, in acest context vă ajută in vreun fel un amendament cum este cel formulat, ieri, in Comisia juridică a Senatului prin care ar putea fi graţiate fapte de corupţie, incluzand abuzul in serviciu, dare de mită, luarea de mită? Sorin Grindeanu: Eu vă mulţumesc pentru intrebare. De dimineaţă ministrul justiţiei cred că a clarificat. O să o fac şi eu şi o să subliniez, şi vă mulţumesc pentru oportunitate, guvernul nu susţine amendamentul de care vorbeaţi dumneavoastră. Noi am trimis un proiect de lege in Parlament care nu avea prevăzute aceste lucruri. Acel amendament nu este susţinut de către guvern. Realizator: Domnule prim-ministru, fondurile europene, mizaţi pe o mai bună accesare a fondurilor europene. Spunea tot ieri aici comisarul european Corina Creţu, trebuie să avem indicatori şi trebuie să avem o previziune realistă pe fiecare lună, avem nevoie de disciplină in sistemul de raportare in privinţa cheltuielilor exprimate, astfel incat la Comisia Europeană să poată fi monitorizate progresele in funcţie de ceea ce autorităţile işi propun. Ce măsuri urmează să fie luate in acest domeniu? Sorin Grindeanu: Spuneam la inceputul intervenţiei mele de astăzi că unul din punctele esenţiale din bugetul pe 2017 şi din ceea ce ne-am propus este atragerea de fonduri europene. Eu sunt un om care am terminat ştiinţe exacte şi foarte multă vorbă nu mi se pare că inlocuieşte ceea ce trebuie făcut practic. Inclusiv astăzi am, şi lucrul acesta se va desfăşura din două in două săptămani in şedinţă cu ministerele responsabile şi cu cele care gestionează la nivel macro, dacă vorbim de Ministerul Dezvoltării şi in subsidiar de ministrul delegat pentru fonduri europene, urmand cu ministerele de linie, şedinţele de progres din două in două săptămani, pentru că aşa s-a reuşit, dacă vorbim de perioada preaderare, in modul acesta toată lumea a reuşit să indeplinească tot ceea ce a insemnat negocieri şi aşa mai departe, ţinand un calendar foarte strict, şi aşa vom face. Şi vă mai spuneam ceva la inceputul discuţiei, sunt foarte multe lucruri de făcut in această lună sau in următoarele două luni pentru acreditări, pentru tot ceea ce inseamnă... Realizator: Autorităţile de management... Sorin Grindeanu: Tot ceea ce inseamnă aceste instituţii. Ştiţi, eu am mai dat exemplul ăsta, poate nu-i cel mai potrivit, dar e pe aproape. Ca să te duci să dai factura cuiva şi să decontezi pe bani europeni trebuie să ai cui. Realizator: Şi in momentul de faţă...? Sorin Grindeanu: In momentul acesta nu ai peste tot cui să-i dai această factură. In momentul in care instituțiile nu sunt toate funcționale şi puse la punct nici nu poţi să-ţi atingi parametrii şi tot ceea ce ţine de atragerea fondurilor europene. Sunt lucruri pe care in mod obligatoriu trebuie să le facem şi care sunt esenţiale din acest punct de vedere. Vă repet, pe fonduri europene anul acesta, sigur că pare ambiţios faţă de anul trecut cand a fost aproape zero, ne-am propus 5,2 miliarde. Realizator: Ştiţi de ce pare ambiţios, pentru că Romania are o rată de contractare in momentul de faţă foarte mică, de 5% comparativ cu Irlanda care are 80%, cu toate că nu are incă nici ea autorităţile de management, dar pornirea a fost făcută. Sorin Grindeanu: Corect şi nu vă contrazic, ba chiar din contră intăresc ceea ce spuneţi dumneavoastră. Dincolo de acreditările instituţiilor mai este o parte care ţine de celebra birocraţie romanească şi acele foarte multe filtre. Şi asta trebuie să lucrăm, asta neinsemnand că lăsăm lucrurile necontrolate din perspectiva asta. Dar vreau să vă mai dau un exemplu şi care este foarte important, să spunem, pe ceea ce inseamnă Master Planul, ca să dau, cum vă spuneam, un exemplu Master Planul pe Transporturi. Ca să putem să facem lucruri de care ne-am ţinut sau care au fost aprobate şi au fost transmise către Comisia Europeană şi anume Master Planul pe Transporturi e nevoie să schimbăm cate ceva. Nu mă refer la Master Planul, lucrurile sunt clare, sunt trimise, a existat o hotărare de guvern, anul trecut, sunt transmise către Comisia Europeană. Realizator: Va mai fi adoptat şi in Parlament, pentru că așa scrie in programul de guvernare? Sorin Grindeanu: Nu. Am clarificat acest lucru, nu mai e... De ce a scris in programul de guvernare... Realizator: Era data de 1 aprilie 2017. Sorin Grindeanu: Ştiu. Dar de ce a fost nevoie, şi am avut discuţie cu colegii mei din Parlament, pentru că au vrut să intărească acest Master Plan, să-i dea putere de lege... Realizator: Dar s-a renunţat. Şi acum... Sorin Grindeanu: S-a renunţat şi vă spun de ce s-a renunţat, pentru că din dorinţa de a merge mai repede, din discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles mi s-a spus că ajunge hotărarea de guvern, deci să nu mai pierdem timpul, in schimb ceea ce e important pe acest sector, şi anume o lege nouă privind achiziţiile strategice. Aici vorbim, dacă vreţi, de autostrăzi, de tot ceea ce inseamnă Master Plan. De prea multe ori s-a pierdut, dacă nu de fiecare dată, că nu vreau să generalizez, s-a pierdut foarte, foarte mult timp pe faza premergătoare a execuţiei in sine a unei lucrări. Pană cand intră buldozerele undeva, parcă durează mai mult faza de dinainte decat... Realizator: Apucă să expire studiile de fezabilitate. Sorin Grindeanu: Şi atunci, pe ceea ce inseamnă lucrurile legate de aceste investiţii strategice, in cel mai scurt timp Ministerul Economiei, care a fost desemnat de către mine titular pe acest subiect, va veni cu o propunere de lege care să simplifice lucrurile legate de investiţiile strategice ale statului roman. In ele, mare parte din această investiţie este legată de transportul şi de Master Planul pe transporturi, pentru că acolo sunt bani europeni aprobaţi. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să facem aceste lucrări şi să nu inventăm piedici. Contestaţie la contestaţie la contestaţie, care ne-a dus in situaţia de a avea foarte multe lucrări fazate din fostul exerciţiu bugetar 2007 - 2013 pe actualul exerciţiu bugetar, ceea ce nu e in regulă, doamnă, şi nu cred că nu e de datoria noastră să umblăm la un cadru legal acceptat de către Comisia Europeană. Nu vreau să fiu greşit inţeles. Realizator: Probabil că ăsta este sensul pe care il daţi şi asigurării pe care aţi făcut-o ieri că modernizarea infrastructurii rutiere rămane in atenţia guvernului şi că vă veţi implica personal in recuperarea uriaşelor intarzieri inregistrate de ani de zile in acest sector. Ne apropiem de final. Sorin Grindeanu: E doar o parte. Eu am recomandat ministrului transportului şi Ministerului Transporturilor, in urmă cu două săptămani, să-şi mute sediul in afara clădirii, să se ducă să vadă lucrările de la faţa locului... Realizator: Să ştiţi că nu este primul caz de acest fel. Sorin Grindeanu: ... că e ministerul care ar trebui să fie... Realizator: Trebuie să incheiem. Vă mulţumesc foarte mult, domnule prim-ministru.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro