Galerie foto Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după intalnirea Team Romania [Check against delivery] Ludovic Orban: (...) privind viitorul cercetării in Romania și pașii concreți care trebuie făcuți pentru a putea crește rezultatele cercetării in Romania. De asemenea, o analiză a evoluției sistemului energetic, a energiei in Romania, sigur, in lumina noii politici europene in ceea ce privește Europa Verde, bine-cunoscutul Green Deal la nivel european. Dezbaterea a fost extrem de utilă, de benefică; s-au extras cateva concluzii, după părerea mea, extrem de importante, care, de altfel, existau și anterior in acțiunea guvernamentală. Alocările către cercetare trebuie să crească gradual, spre un nivel cat mai apropiat de, să spunem, 1% din Produsul Intern Brut. In al doilea rand, trebuie să existe o tendință de a clarifica cercetarea fundamentală și cercetarea aplicată, astfel incat să existe finanțări adecvate pentru programele și proiectele de cercetare. In al treilea rand, să ținem cont de testul pieței pentru programele de cercetare, prin implicarea in programele de cercetare nu numai a institutelor de cercetare, ci și a mediului universitar, și mai ales a companiilor private, pentru că acolo unde există interes din partea mediului privat, a companiilor, a grupurilor de companii pentru proiecte de cercetare, cu siguranță există un interes pentru aplicarea rezultatelor cercetării. Totodată, trebuie să fim extrem de bine pregătiți atat din punct de vedere instituțional, cat și din punct de vedere al capacității de a elabora proiecte pentru viitorul exercițiu financiar multianual, care va cuprinde o concentrare tematică, probabil de 35%, pentru obiectivul prioritar numărul unu al politicii europene in cadrul exercițiului financiar multianual, și anume, Europa Inteligentă - soluții inteligente, cercetare, inovare, dezvoltare. Romania va beneficia de o alocare extrem de importantă, care probabil va depăși cinci miliarde de euro, iar pentru a putea folosi acești bani in interesul dezvoltării Romaniei va trebui să punem la punct intregul mecanism instituțional, dar să realizăm o politică activă pentru pregătirea potențialilor beneficiari, indiferent dacă ei sunt instituții publice, mediu privat, universități, pentru a putea genera acele proiecte care să poată să utilizeze aceste resurse financiare pentru a asigura efecte benefice. Evident, tot despre această cercetare, există de altfel și in programul nostru de guvernare o mutare a accentului finanțării cercetării de pe finanțarea funcționării entităților din domeniul cercetării pe un accent mai mare care să fie pus pe programele de cercetare care să fie atribuite in mod competitiv și, evident, cu o realizare efectivă a unui sistem de evaluare ex-post, adică post-finanțare, pentru stabilirea cu claritate a rezultatelor concrete ale fiecărui tip de finanțare pentru programe de cercetare. In domeniul energetic am discutat despre finalizarea strategiei energetice, despre efectele pe care le va avea noua politică europeană, stabilită prin Green Deal, asupra capacităților de producere a energiei; sigur că am discutat despre avantajele foarte mari pe care le are Romania atat din punct de vedere al resurselor, cat și din punct de vedere al poziționării geografice, care trebuie fructificate pentru a transforma Romania intr-un hub energetic. Şi, de asemenea, am discutat despre proiecte concrete, menite a asigura creșterea producției de energie și mai ales utilizarea resurselor de energie, de gaz natural, pentru a putea asigura o dezvoltare sau un suport pentru dezvoltarea economică. Vă stau la dispoziție cu răspunsuri la intrebări. Reporter: /.../ pe ordinea de zi suplimentară de astăzi vom avea o ordonanță de urgență privind alegerile anticipate? Ceva referitor la chestiuni organizatorice? Ludovic Orban: Există un astfel de proiect. Impreună cu Autoritatea Electorală Permanentă a existat această discuție și a rezultat necesitatea reglementării situației in care se ajunge la alegerile anticipate, alegeri parlamentare anticipate. La ora actuală, in legislația din Romania nu există o reglementare precisă privitoare la anticipate. Se știe clar că există prevederi constituționale, care stabilesc că termenul maxim de organizare a alegerilor anticipate din momentul dizolvării Parlamentului este de 90 de zile. Ca atare, este necesară o adaptare a legislației pentru a avea prevederi concrete in cazul alegerilor anticipate. Reporter: Incă o precizare, in şedinţa de guvern veţi adopta şi o ordonanţă pentru alegerea primarilor in două tururi? Ludovic Orban: Ea a fost inițiată de Ministerul Dezvoltării, a fost in dezbatere publică. Nu cunosc care este situația in momentul de față privitor la... Reporter: Alegerea primarilor. Ludovic Orban: Nu, pentru asta ne-am angajat răspunderea in fața Parlamentului. Reporter: /.../ Ludovic Orban: Cum să dăm ordonanță de urgență cand ne-am angajat răspunderea pe un proiect de lege privind alegerea primarilor in două tururi? Reporter: Şi revenind la ordonanţa de urgenţă... Ludovic Orban: Nu vă gandiți? Am avut o situație, dar situația prin care am fost obligaţi să emitem o ordonanță de urgență cu domeniul pe care ne-am angajat răspunderea apărut la Legea de corectare a Ordonanței de Urgență 114 și am fost obligaţi să adoptăm ordonanța de urgență pentru că a fost atacată la Curtea Constituțională Legea de corectare a Ordonanței 114 și pentru că execuția bugetară nu era posibilă fără reglementarea din legea pe care ne-am angajat răspunderea și din acest motiv am adoptat sub formă de ordonanță de urgență toate articolele, sigur, mai puţin unul, care era cuprinse in legea pe care ne-am angajat răspunderea și care a fost atacată la Curtea Constituțională. Nu am adoptat interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru că a fost atacată pe fond in lege și atata timp cat e supusă controlului constituțional nu am inclus-o in ordonanța de urgență. Situația in care ne găsim este o situație diferită, noi suntem in procedura de angajare a răspunderii. Nu poți să emiți o ordonanță de urgență in momentul in care tu ţi-ai angajat răspunderea pe un proiect de lege. Reporter: /.../ Ludovic Orban: Cu siguranță este o adaptare a termenelor care este necesară datorită termenului limită de 90 de zile care este stipulat in mod expres in prevederile constituționale. Reporter: Sunt 45 de zile, față de 90 acum, și toate celelalte termene, scurtate. Ludovic Orban: Nu cunosc conținutul, să spun, final al ordonanței, știu numai faza intermediară pe care am discutat-o. Veți primi toate informațiile legate de acest act normativ in momentul in care el va fi aprobat de Guvern. Reporter: Va fi adoptat in această şedinţă? Ludovic Orban: Paza bună, trece primejdia rea. Noi trebuie să fim pregătiți să reglementăm situația care poate apărea, in mod evident. Sigur că eu nu mă aștept ca PSD să adune voturile necesare la moțiunea de cenzură, dar v-am zis: paza bună, trece primejdia rea. Şi este bine să fim pregătiți pentru că, v-o spun limpede, in cazul in care va exista o majoritate pentru moțiunea de cenzură, in ceea ce privește Partidul Național Liberal, decizia noastră este clară luată: ca să nu mai votăm investirea niciunuia dintre cele două guverne pentru a declanșa alegeri anticipate. Asta le spun şi parlamentarilor, ca să ştie. Reporter: Va intra pe lista suplimentară și o ordonanță de urgență care modifică Legea 95 cu privire la decontările la spitalele private? /.../ Ludovic Orban: Este un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică legislaţia in domeniul sănătăţii, care, ca principală reglementare, practic, permite accesul nediscriminatoriu al cetăţenilor la serviciile de sănătate finanţate din programele de sănătate ale Casei, care, practic, permite ca cetăţenii să poată să acceseze servicii din partea spitalelor private. Reporter: Deci este pe ordinea suplimentară și adoptarea aceastei ordonanțe? Ludovic Orban: Nu cunosc situaţia avizelor. In condiţiile in care proiectul de ordonanţă are toate avizele, cu siguranţă el va fi pe ordinea de zi a guvernului. Reporter: Reprezentanții asociațiilor de pacienți sunt nemulțumiți că va intra pe ordinea suplimentară și că nu a existat dezbatere /.../ Ludovic Orban: Dar sunt dezbateri in media de mult timp. Noi am prezentat proiectul, el este pe transparenţă, observaţiile pe care le-am primit din partea societăţii civile care le-am considerat temeinice şi benefice evident că le-am inclus. Acum, nu ştiu despre ce asociaţii de pacienţi este vorba. Reporter: /.../ Ludovic Orban: Dar eu cred că interesul pacienţilor este să poată să beneficieze de serviciile medicale, indiferent că sunt tratamente, că sunt proceduri, că sunt analize, in cursul programelor de sănătate, de la cel mai bun furnizor, pe care să şi-l aleagă. Or, creşterea cu 120, cate spitale private sunt, a numărului de unităţi spitaliceşti care furnizează aceste servicii finanţate din programele Casei de Sănătate nu face decat să crească posibilitatea de alegere pentru fiecare pacient. Reporter: /.../ Legat de coronavirus, ordonanța de urgență. Cum se vor face achizițiile? /...;/ Ludovic Orban: Ca in situaţii de urgenţă. Reporter: Prin licitaţii sau cum? Ludovic Orban: Nu poţi să le faci prin licitaţii, o să fie probabil proceduri competitive, dar simplificate. Este posibil să facă şi achiziţii directe, pentru că suntem intr-o situaţie in care, datorită faptului că nu am găsit nimic la rezervele statului, in stocuri, pentru astfel de situaţii, deşi legea prevedea obligativitatea existenţei acestor stocuri, noi trebuie să ne asigurăm că achiziţionăm toate materialele necesare pentru prevenirea şi, evident, pentru combaterea acestei posibile epidemii. Reporter: Tot astăzi dați ordonanță in privința alegerii președinților de CJ? Ludovic Orban: Este un proiect care a fost pus pe transparenţă şi lansat in circuitul de avizare de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - şi aici, in măsura in care vom avea, să spun, avizele din partea tuturor ministerelor care trebuie să avizeze proiectul de lege va intra pe ordinea de zi. Reporter: PSD spune că ar avea acele voturi necesare pentru moțiunea de cenzură, chiar ar avea peste /.../. Vă este teamă pentru maine că ar putea să cadă Guvernul? Ludovic Orban: V-am spus, conform evaluării noastre actuale, nu există numărul necesar de voturi, chiar dacă PSD - e normal că incearcă să creeze această percepţie publică. Sigur că vom vedea, nu mai avem mult de aşteptat şi vom vedea ce se va intampla maine. Noi suntem pregătiţi pentru orice eventualitate. Căderea moțiunii inseamnă continuarea activităţii guvernului şi ambiţia de a pune in practică toate măsurile benefice incluse in programul de guvernare. In cazul in care se vor aduna numărul de voturi necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură, sigur că ne ducem spre anticipate. Reporter: Și atunci, dați toate aceste OUG-uri /...;/? Ludovic Orban: V-am spus că este foarte important să existe o reglementare care să permită, pentru că in cazul in care moțiunea este adoptată nu mai avem calitatea de a putea emite ordonanțe de urgență și nu este posibil ca pe cale parlamentară să se poată adopta prin dezbatere reglementarea in cazul alegerilor anticipate. Reporter: Va exista și o decizie legată de desființarea Secției Speciale, in această ședință? Ludovic Orban: Din cate știu, este finalizat proiectul de lege de către Ministerul Justiției; sigur că el trebuie să primească avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Nu știu dacă a fost trimis spre avizare proiectul. Reprezintă o prioritate pentru noi, este un angajament pe care ni l-am luat in programul de guvernare. De altfel, există o recomandare expresă in raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare al Uniunii Europene, și anume, practic, desființarea Secției speciale. Reporter: Domnule premier, pentru că vorbeați puțin mai devreme despre activitatea Ministerului Sănătății, voiam să vă intreb: știați că domnul ministru al sănătății operează și miercuri, nu doar in weekenduri, /.../? Ludovic Orban: Mi s-a pus această intrebare și ieri și am dat răspunsul la această intrebare. Sigur că nu poate fi oprit un medic chirurg dacă are un caz de urgență și pacientul solicită in mod expres sau nu există un alt medic care să poată să facă o operație similară, se poate in cazuri excepționale să opereze un astfel de pacient. Pe mine, faptul că domnul ministru Costache, in special in weekend, in loc să se odihnească, in loc să se ducă in excursii sau in vilegiatură, iși petrece timpul ca să salveze vieți, ca să vindece oameni reprezintă un plus, nicidecum un minus. Reporter: De acord, dar dacă operează miercurea /.../, cum face să se intoarcă in București de la Sibiu? Ludovic Orban: Cred că vă poate răspunde dansul la această intrebare. Reporter:: Domnule premier, dumneavoastră aveți un program extrem de incărcat, lucrați de dimineață pană la miezul nopții. V-ați mai putea permite incă o slujbă, așa cum face ministrul sănătății? Ludovic Orban: Importantă in activitatea unui ministru este măsura in care conduce eficient ministerul, măsura in care este capabil să ia deciziile benefice pentru evoluția sistemului de sănătate, pentru creșterea calității serviciilor publice, pentru rezolvarea situațiilor de disfuncționalități majore care au fost create de predecesorii miniștri ai sănătății și de guvernele anterioare. Or, din aceste puncte de vedere, sunt foarte mulțumit de activitatea domnului ministru Costache și cred că este secundar acest aspect la care vă referiți dumneavoastră. Gandiți-vă că ministrul sănătății a reușit intr-un timp foarte scurt să reducă clawback-ul prin majorarea plafonului, care este stabilit pentru medicamente compensate și pentru medicamente gratuite; să reducă semnificativ din intarzierile la plată pentru decontarea concediilor medicale și decontarea concediilor maternale; să ofere condiții mult mai bune de efectuare a stagiaturii către medicii rezidenți, prin deschiderea nu numai a spitalelor universitare, ci deschiderea porților și celorlalte spitale pentru medicii rezidenți, astfel incat să nu stea claie grămadă pe un coordonator și să poată fiecare dintre ei să opteze pentru o unitate spitalicească unde să iși desfășoare activitatea - asta numai așa, cateva din realizările domnului ministru Costache. Domnul ministru Costache este un chirurg renumit, un chirurg remarcabilul, este un medic care și-a desfășurat activitatea in Franța, la clinici extrem de valoroase, este un medic care cunoaște sistemul de sănătate din Franța, care este unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate; are toate cunoștințele necesare și toată determinarea necesară pentru a face reforme reale in domeniul sănătății, care să fie indreptate spre pacienți și spre creșterea calității serviciilor care sunt furnizate către pacient. Reporter: Domnule premier, strategia pentru alegeri este de scoatere pe ambele liste a oamenilor cu popularitate din partid, atat la locale, cat şi la parlamentare /.../? Ar fi aceleaşi persoane? Ludovic Orban: N-am inţeles intrebarea. Reporter: Dacă strategia ar fi, pentru alegeri, să scoateţi pe liste in față persoane cu popularitate. Ludovic Orban: Deci, noi avem măsurători, efectuăm cercetări sociologice la nivelul fiecărui municipiu reședință de județ şi la nivelul fiecărui județ. In aceste măsurători, evident, vrem să vedem agenda populației, care sunt prioritățile cetățenilor, care sunt domeniile spre care trebuie să se indrepte programul de guvernare local; de asemenea, testăm posibili candidați astfel incat, normal, să mergem in competiția electorală cu candidații care se bucură de cea mai mare incredere, cea mai mare recunoaștere, care corespund cel mai bine profilului așteptat de alegători. Vă doresc o zi frumoasă, dar ne revedem!
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro