Participarea premierului Ludovic Orban la inaugurarea primului Spital Universitar Veterinar de Urgență din România, realizat cu sprijinul Guvernului, Min. Educației și Cercetării și din fonduri proprii ale USAMV București

martie 20, 2020

Galerie foto Mesajul premierului Ludovic Orban la inaugurarea primului Spital Universitar Veterinar de Urgență din Romania [Check against delivery] Stimați miniștri, stimate cadre didactice, mare lucru nu e de spus. Ii mulţumesc pentru invitaţie domnului rector Sorin Campeanu! Am ţinut să fiu prezent la o realizare. Evident că meritul nostru e mic. Noi am venit mai pe final de realizare. Ii felicit pe cei care au pornit proiectul şi pe cei care s-au zbătut să obţină resursele financiare pentru a reuşi finalizarea acestor proiecte. Mărturisesc că am venit şi din interes personal, intrucat am trei caini, am un Golden Retriever şi am adoptat doi maidanezi: un căţel şi o căţeluşă. Sper să fie sănătoşi, să nu aibă nevoie, dar am venit să văd, totuşi, cum arată acest spital pentru animale de companie, nu numai pentru caini, pisici şi alte animale şi, de asemenea, centru experimental; practic, e un centru de cercetare care, după părerea mea, este foarte important, şi aici dau un mesaj simplu: vom fi foarte aproape de lumea universitară şi ne dorim ca universităţile să se implice din ce in ce mai serios in zona cercetării, pentru că acesta e modelul european, modelul din lumile civilizate şi vom avea o orientare clară de a susţine dezvoltarea cat mai mult a părţii de cercetare in cadrul universităţilor. Vă mulţumesc, sănătate! Şi alte proiecte de investiţii, le aşteptăm. Declaraţii ale premierului Ludovic Orban după participarea la inaugurarea primului Spital Universitar Veterinar de Urgență din Romania [Check against delivery] Reporter: Care va fi rezultatul deschiderii acestui spital? Cați pacienți vor putea fi aduși aici? Ludovic Orban: Ați făcut turul și ați văzut, este un spital modern, cu dotări, la UPU au și defibrilator pentru animale, există computer tomograf, există RMN și utilări foarte moderne. Am ințeles că spitalul funcționează și pentru studenți, pentru că studenții pot să urmărească intrvențiile din sala de operații; este un spital foarte util. iubitorii de animale, dacă au o problemă, au unde să vină. Reporter: De ce e important ca dvs. să vă aflați aici, intr-o situație in care autoritățile trebuie să se pregătească pentru coronavirus? Ludovic Orban: Am fost invitat de domnul rector. Sorin Cimpeanu: Spitalul Universitar Veterinar de Urgență are legătură cu febra, știți foarte bine, gripa porcină, gripa aviară, pesta porcină africană, și nu departe de subiectul zilei. Reporter: Iar acesta este un spital nou, in timp ce nu există prea multe spitale noi de oameni. Ludovic Orban: Aici, răspunsul la intrebarea dumneavoastră - ne ocupăm de toate problemele. Nu aveţi nici o emoție, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, toate structurile implicate in derularea planului de acțiune și a setului de măsuri iși fac datoria și se vede lucrul ăsta, după cum s-a reușit intervenția promptă in orice fel de situații de suspiciuni, după cum s-a introdus mecanismul de intrare in țară, atat pe aeroporturi, cat și pe cele 21 de puncte de intrare terestre. Eu am transmis semnalul acesta, guvernul iși face treaba și romanii nu trebuie să se sperie, trebuie să stea liniștiţi. Reporter: Domnule premier, credeţi că Guvernul Ciţu va fi mai bun decat Guvernul Orban? Ludovic Orban: Guvernul condus de premierul desemnat este aproape guvernul pe care l-am condus eu. E și doamna Monica Anisie, e şi domnul Oros. Reporter: Ce il recomandă pe domnul Ciţu ca premier? Ludovic Orban: Nu intamplător l-am susținut in desemnare; și este ministru de finanţe. Ştiți cum e, intr-un guvern, premierul depinde in cea mai mare măsură de ministrul finanțelor. A demonstrate, atat prin cariera lui anterioară, cat și prin ceea ce a făcut in trei luni și jumătate, că a fost un ministru de finanțe foarte bun, cunoaște problematica guvernării in general și are toate calitățile pentru a fi propus pe această funcţie. Reporter: Schimbaţi ministrul finanţelor in contextul care bursele se prăbușesc. Am văzut și pe piața americană, și la ei, căderi ale burselor - efectele coronavirusului. Ludovic Orban: Unul dintre motivele desemnării lui Florin Cițu a fost să dăm un semnal puternic, de stabilitate, de echilibru, de incredere către piețe. Reporter: In contextul in care coronavirusul s-a răspandit in Europa, sunt voci care spun că studenții care pleacă prin programele Erasmus ar trebui să nu mai plece, o perioadă, cel puțin. Am văzut că in Japonia se pune problema suspendării Olimpiadei, chiar. Ce părere aveți? Ludovic Orban: Depinde de evoluția coronavirusului in fiecare zonă, in fiecare țară. Acum, dacă sunt țări in care nu există coronavirus, nu văd de ce nu ar trebui să se ducă studenții din cadrul programului Erasmus in țările respective. Aici trebuie tratat... Reporter: Dar in Italia? Ludovic Orban: In Italia, regiunile afectate sunt bine cunoscute, știți deciziile pe care le-am luat - cei care intră fie se duc in carantină instituționalizată, fie sunt in carantină prin izolare la domiciliu, iar pe cei care pleacă, evident că i-am sfătuit să nu plece decat dacă este absolut necesar spre zonele unde există cazuri mai multe de coronavirus. Reporter: Doamnă ministru, aveţi in analiză această situaţie a studenţilor Erasmus? Monica Anisie: Sigur că da. Ministerul Educației, incă din prima zi, a luat o decizie prin care am transmis tuturor unităților de invățămant și universităților o notă in care le-am recomandat să aibă grijă și să limiteze pe cat posibil deplasările in străinătate, iar dacă o fac, in momentul in care vor reveni, să anunțe Direcția de Sănătate Publică. Ministerul Educației monitorizează zilnic toate cazurile și m dat zilnic la presă toate datele. Deci, Ministerul Educației monitorizează zilnic aceste plecări și cazurile de gripă sezonieră și gripă și izolarea la domiciliu a celor care vin din străinătate. Sorin Cimpeanu: Cei 70 de studenţi romani care erau in stagiu in circa zece universități din China au fost aduși in țară incă in prima jumătate a lunii ianuarie, cu implicarea universităților și a Ministerului Educației și a Ministerului de Externe. Reporter: Sunt universități care şi-au inchis porţile o perioadă din acest motiv. Există o recomandare? Monica Anisie: Au luat această decizie pentru a realiza o dezinfecție in cadrul universităților și iși reiau cursurile in mod normal. In acest moment, toată lumea este la cursuri. Reporter: Despre achiziţiea termoscannerelor pentru aeroporturile Henri Coandă. S-au incheiat procedurile de achiziţie de termoscannere? Ludovic Orban: Trebuie să intrebaţi ONAC. După ce informații mi-a transmis echipa care lucrează acolo, astăzi ar trebui să se semneze contractele, din cate știu, inclusiv pe termoscannere, urmand să se livreze in două tranșe, prima tranșă de 12 termoscannere și următoarea tranșă, probabil mai tarziu. Reporter: Ce veţi face după ce domnul Ciţu va prelua guvernarea, vă veți intoarce la Casa de avocatură Trăilă? Ludovic Orban: Sunt președintele Partidului Național Liberal şi această funcţie este suficient de importantă şi mă onorează suficient de mult, astfel incat să imi pun tot timpul la dispoziția partidului, dar, pe de altă parte, sunt și premierul in exercițiu. Vă mulțumim!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro