Participarea premierului Dacian Cioloș la acțiunea de salubrizare a Parcului Văcărești

septembrie 14, 2016

Declarații ale premierului Dacian Cioloș la acțiunea de ecologizare cu 100 de voluntari a Deltei Văcărești din capitală [Check against delivery] Dacian Cioloş: Eu mă bucur in primul rand că am reuşit, după patru ani de studii, analize şi ceva birocraţie, să luăm decizia, in cele din urmă, şi să transformăm această zonă, abandonată de caţiva ani, unde natura şi-a reintrat in drepturi, şi să o declarăm ceea ce este de fapt: un parc natural, poate nu in inima oraşului, dar clar legat de oraş. E parc natural urban, cel mai mare din Uniunea Europeană, din cate ştiu. Acţiunea de astăzi este binevenită nu doar prin rezultatele pe care o să le lăsăm in urmă, impreună cu toată echipa de voluntari, dar e binevenită şi pentru că dăm un semnal că nu e suficient să iei o decizie pe hartie, publicată in Monitorul Oficial, sau să declari un parc natural in Monitorul Oficial; această decizie trebuie pusă in practică şi trebuie inceput cu inceputul. In primul rand, să dăm semnalul că, de-acum, această zonă, care de ani de zile a fost abandonată, nu mai e o groapă de gunoi unde aruncăm ceea ce nu ne mai interesează, ci ar trebui să devină, intr-adevăr, un parc care să fie al nostru, al meu, ca cetăţean, in aşa fel incat prin asumarea individuală a acestei responsabilităţi să putem să ne asumăm in mod colectiv tranformarea acestei zone intr-un parc. Dincolo de asta, autorităţile publice mai au incă ceva treabă - şi doamna ministru ştie, ne-a spus-o in guvern, chiar in momentul cand am luat această decizie formală de a declara această zonă parc natural. Urmează să se elaboreze planul de management şi, pe această bază, să stabilim clar şi ce se poate şi ce nu se poate face in această zonă. Mai există percepţia asta distorsionată că acum, odată ce am declarat parc natural, proprietarii din zonă fie riscă să-și piardă terenurile, fie nu o să poată să facă nimic. Nici una, nici cealaltă nu este adevărată. Nici faptul că işi pierd terenurile, pentru că nu se expropriază terenuri prin declararea unui parc natural. Avem parcuri naturale şi in alte zone din ţară, unde proprietarii işi păstrează terenurile, doar că au anumite obligaţii: trebuie să respecte anumite condiții şi, in schimbul respectării acestor condiții, vor primi şi nişte compensaţii. Deci, prin acest plan de management se vor delimita zonele şi gradul lor de protecţie in interiorul parcului şi se va stabili şi ceea ce se poate face. Dar se vor putea face inclusiv anumite construcţii, in anumite condiţii, se vor putea desfăşura activităţi economice, probabil chiar imobiliare, in anumite limite. Important este să avem acel plan de management şi, cum spuneam, să vedem ce resurse trebuie să mobilizăm, ca să devină ceea ce ne dorim cu toţii: un adevărat parc natural. Mulţumesc.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro