Participarea delegatiei Romaniei la Forumul Anual pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii

noiembrie 27, 2012

Forumul Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii (SUERD) se desfasoara, in perioada 27-28 noiembrie 2012, in Bavaria, la Regensburg.

Agenda reuniunii abordeaza tematici europene si se va axa pe identificarea modalitatilor in care abordarea macro-regionala poate aduce o contributie la cresterea economica in Europa, accentul fiind pus implementarea proiectelor fanion ale SUERD si pe importanta strategiei macro-regionale a UE si reflectarea corespunzatoare a acesteia in Cadrul Strategic Comun 2014-2020.

Romania este co-initiator al SUERD, alaturi de Austria, si contribuie la implementarea Strategiei Dunarii, alaturi de toate celelalte state riverane, pe baza unor pozitii nationale, analize, dezbateri si propuneri definite in cadrul Forumului national, Comitetului director ministerial, Consiliului Consultativ, Grupului de lucru inter-ministerial create in acest scop. Ministerul Afacerilor Externe asigura coordonarea la nivel national in domeniu.

Prima editie a Forumului Anual al Strategiei Dunarii SUERD, organizata de catre Comisia Europeana (DG Regio) si guvernul landului Bavaria, reprezinta un moment de bilant pentru evaluarea stadiului implementarii Strategiei Dunarii, la un an de la lansarea acestui instrument de cooperare. În cadrul Forumului Anual, Comisia Europeana va prezenta, pe baza contributiilor statelor membre, un prim raport de progrese privind implementarea SUERD. Pe baza acestui raport va avea loc o dezbatere privind stadiul Strategiei si evolutiile viitoare.

Romania va fi reprezentata printr-o delegatie interinstitutionala, condusa de ministrul afacerilor europene Leonard Orban, din care fac parte Coordonatorul National al SUERD din cadrul Ministerului Afacerilor Externe si reprezentanti ai mai multor ministere cu atributii in implementarea Strategiei si exponenti ai autoritatilor locale, mediului academic, asociativ si de afaceri.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro