Parlamentul European aprobă un pachet de ajutor de 37 de miliarde de euro

martie 27, 2020

Măsurile urgente menite să ajute cetățenii europeni și întreprinderile să facă față crizei generate de coronavirus au fost supuse la vot în plen și aprobate la mai puțin de două săptămâni de la prezentarea propunerilor de către Comisie.

Eurodeputaţii au fost de acord ca operatorii aerieni să renunţe la zborurile fără pasageri, fără a fi în pericol să îşi piardă slotul orar

Propunerile aprobate sunt:

Inițiativa pentru investiții în răspunsul la coronavirus (Corona Response Investment Initiative): 37 miliarde euro vor fi mobilizate din fondurile UE disponibile cât mai curând posibil pentru către sistemele de sănătate, IMM-uri, piețele forței de muncă și alte părți vulnerabile ale economiilor statelor membre ale UE.
Extinderea Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgențele în domeniul sănătății publice: până la 800 de milioane eurovor fi disponibile în 2020. Operațiunile eligibile în cadrul fondului vor fi extinse pentru a include acordarea de sprijin în cazul unei urgențe majore în domeniul sănătății publice, inclusiv asistență medicală, precum și măsuri de prevenire, monitorizare sau control al răspândirii bolilor.
Suspendarea temporară a normelor UE privind sloturile orare pe aeroporturile comunitare: companiile aeriene nu mai sunt obligate să utilizeze sloturile de decolare și de aterizare planificate, pentru a le păstra în următorul sezon.

Consiliul trebuie să aprobe în mod oficial poziția Parlamentului. Măsurile adoptate vor intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în zilele următoare.

Statele membre ale Uniunii Europene vor mai putea accesa şi alte 800 de milioane de euro din Fondul de solidaritate al UE , destinat iniţial suportului în caz de dezastru natural.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro