Pădurea Băneasa ar putea deveni arie naturală protejată

octombrie 7, 2025

„Asociația care va gestiona parcul va avea un rol important în educație și promovare. Sectorul 1 va contribui cu resurse, iar Romsilva va asigura paza și monitorizarea respectării regulilor locale. În prezent, asociațiile civice lucrează la studiile științifice necesare pentru ca zona să fie validată de Academia Română, pas esențial în recunoașterea oficială a valorii naturale și sociale a pădurii. După finalizarea studiilor, urmează semnarea parteneriatelor locale și adoptarea hotărârilor de consiliu în fiecare unitate administrativă implicată, înainte ca Hotărârea de Guvern să poată fi emisă”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la cea de-a șasea ediție a Congresului European al Rangerilor, organizat la Complexul Cheile Grădiștei din comuna Moieciu, județul Brașov. Evenimentul, organizat o dată la doi ani, reunește peste 260 de rangeri și specialiști în conservare din 33 de țări.

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro