Pacienții care nu sunt cazuri de urgență vor fi externați în termen de 48 de ore

martie 23, 2020

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a semnat un ordin cu valoare de lege prin care dispune externarea în termen de două zile a tuturor pacienților din spitale ce nu reprezintă cazuri de urgență și suspendarea, pentru 14 zile, a tuturor operațiilor chirurgicale ce pot fi reprogramate.

Măsurile implementate de ministrul de Interne se aplică și pentru spitalele de stat și pentru cele private.

„Astăzi, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acțiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), la nivelul unităților sanitare publice și private.

Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.

De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului", transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Luni, autoritățile au confirmat 143 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Astfel, numărul total de infectări confirmate în România a urcat la 576, dintre care 15 pacienți fiind internați la terapie intensivă, șapte în stare gravă. Printre cazurile noi se numără și cel al unui deținut încarcerat le Spitalul Penitenciar Jilava.

În total au fost înregistrate 5 decese din cauza infectării cu coronavirus.

Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro