Pacientă infectată cu COVID 19, în stare gravă: a intrat în stop respirator

martie 21, 2020

O pacientă, 64 de ani, infectată cu coronavirus și internată la Suceava, a intrat sâmbătă după-amiază în stop cardio-respirator. Femeia, care suferă de probleme cardiace, a revenit recent din Dubai, fiind ulterior diagnosticată cu COVID 19. Ea este la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, potrivit HotNews.ro.

Medicul Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a precizat că pacienta este în stare gravă și era internată la Suceava în secția de Terapie Intensivă.

Bilanțul infectărilor cu coronavirus în România a ajuns la 367 și au fost înregistrate 59 de noi cazuri, marcând astfel ziua cu cele mai multe îmbolnăviri din țara noastră de la începutul crizei epidemiologice.

Potrivit informării făcute sâmbătă, la ora 13, de Grupul de Comunicare strategică, din totalul pacienților, 52 sunt deja vindecați și externați.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro