Ozone Laboratories lanseaza campania pentru combaterea colesterolul

aprilie 12, 2006

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ultimii 50 de ani pe primul loc în rândul cauzelor de mortalitate au ramas, în întreaga lume, afecţiunile inimii şi cele ale aparatului circulator.

Ozone Laboratories vine în sprijinul depistării şi prevenirii hipercolesterolului prin lansarea “Programului HipoChol”. În cadrul acestui program compania farmaceutică va dota 1000 de medici specialişti şi medici de familie din întreaga ţară cu aparate de măsurare a colesterolului . Timp de doua luni de zile, 50.000 de pacienţi vor avea posibilitatea de a-şi măsura gratuit nivelul colesterolului şi de a primi sfaturi cu privire la prevenirea hipercolesterolemiei în toate centrele medicale partenere Ozone.

“Prin această campanie ne-am dorit să facem o investiţie în sănătatea întregii populaţii. Studiile arată că mortalitatea cea mai ridicată nu este provocată de accidentele rutiere sau aeriene şi nici de diferiţi viruşi, ci de afecţiunile cardiace. Ritmul de viaţă alert ne determină pe mulţi să recurgem la un regim alimentar nu foarte sănătos. De aici şi până la un nivel al colesterolului ridicat nu este decât un pas,” spune dl Dan Schiopu, Director General, Ozone Laboratories

Conform Centrelor de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC), hipercolesterolemia afectează aproape 20% din populaţia adultă a Statelor Unite, cu vârsta peste 20 de ani şi de aproximativ 15% pe continentul european.

“Colesterolul face parte din categoria substantelor grase. Se regãseşte în toate celule organismului şi este unul dintre constituenţii esenţiali ai membranelor celulare. Este un element indispensabil vieţii, dar periculos când se aflã în exces. Acest exces, hipercolesterolemia, nu este perceput în mod direct de catre om, nu se manifestã în nici un fel şi se poate depista doar în urma analizelor sângelui.” spune dl Prof. Dr. Mircea Cinteza

Persoanele interesate de “Programul HipoChol”, iniţiat de Ozone Laboratories, pot afla informaţii despre acest program din broşurile informative amplasate în farmacii precum şi de pe site-ul companiei www.ozonelaboratories.com unde pot identifica cel mai apropiat centru medical partener. .

Rezultatele campaniei vor fi centralizate şi analizate de către Societatea Română de Cardiologie, urmând să se stabilească gradul de incidenţă al hipercolesterolemiei în rândul populaţiei adulte din România.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro