Orban: Peste 4500 de persoane infectate nu au fost internate/carantinate după decizia CCR

Premierul Ludovic Orban a anunțat marți, după o videoconferință cu prefecții și cu conducătorii instituțiilor cu atribuții de control la nivelul fiecărei UAT , că virusul s-a extins de la 350 de localități, câte erau afectate la data de 1 iulie, la 954 în prezent, adică exact perioada în care pandemia nu a mai putut fi ținută sub control prin măsuri de carantinare și izolare din cauza deciziei CCR. 

De asemenea, premierul a mai spus că peste 4.500 de persoane nu au putut fi carantinate și izolate între momentul publicării deciziei CCR și adoptarea legii carantinării. 

 

„Direcțiile de sănătare publică vor trebui să emită toate deciziile pentru toate persoanele diagnosticate cu coronavirus care, fie nu s-au internat în spital în urma diagnosticului fie au ieșit la cerere din spital înainte de a fi vindecate. Este vorba de peste 4.500 de persoane pozitive, pentru care în perioada de până la adoptarea legii nu am avut temei pentru a dispune izolarea, evaluarea stării de sănătate și tratamentul, fie în cadrul unităților spitalicești, fie la domiciliu în cadrul celor care nu prezintă simptome evidente”, a declarat premierul Ludovic Orban. 

știre în curs de actualizare

 

Sursa: europalibera.org