Orban: Dacă un profesor refuză să predea online nu mai are ce căuta în sistem

octombrie 2, 2020

Profesorii care refuză să predea orele online, acolo unde evoluția epidemiei de coronavirus impune trecerea în acest sistem de predare, nu au ce căuta în învățământ, spune premierul Ludovic Orban. 

El spune că responsabilitatea unui profesor este, printre alte, inclusiv adaptarea la nou, tocmai pentru că „jobul” lui este cel de a transmite informații și cunoștințe, pe lângă valori morale și principii, și atunci el trebuie să fie un model inclusiv prin capacitatea de adaptare la mijloacele moderne de transmitere a informației. 

 

„Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să își exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online, acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online, dacă din zece ore face doar șase, patru ore nu trebuie plătit. Iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în sistemul de educație. Pentru că un profesor are obligația să se adapteze la orice situație. Jobul lui e să transmită informațiile, cunoștințele de la materia respectivă și, în mod evident, multe alte valori, principii, să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de transmitere a acestor cunoștințe. Să fim cinstiți: online-ul este un lucru care există deja în viața noastră. Cei mai mulți avem conturi de Facebook, știm ce înseamnă live-uri. Cum să nu te adaptezi să predai online?", a spus premierul Ludovic Orban. 

Ministerul Educației a publicat, cu trei zile înainte de începerea școlii, regulile de predare online care vor fi folosite de școlile care vor fi în scenariul roșu și în cel hibrid. ​Ordinul, semnat pe 10 septembrie și publicat pe 11 septembrie în Monitorul Oficial, se adresează elevilor, profesorilor și părinților, dar și directorilor unităților de învățământ și inspectoratelor școlare și stabilește obligațiile pe care aceștia le au. 

Spre deosebire de reglementările din primăvară, de data aceasta profesorii pot pune note elevilor fără să mai ceară acordul părinților. De asemenea este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore cu elevii minori și nu există obligativitatea pentru părinți de a asigura elevilor instrumentele pentru participarea la orele online.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro