Premierul Ludovic Orban le-a cerut vineri autorităților de la Chișinău să nu politizeze discuția despre gazoductul Ungheni- Chişinău, realizat prin eforturi exclusiv românești, „investiţie de suflet" a României.
„Sunt investiţii extrem de importante. Unele care au fost finalizate, cum este o investiţie de suflet a României, şi anume gazoductul Ungheni-Chişinău, care a fost finalizat şi pentru care îl felicit pe domnul director general Ion Sterian şi în acelaşi timp atrag atenţia autorităţilor vremelnice din Republica Moldova să nu încerce să politizeze acest subiect. Este o investiţie făcută de statul român, prin intermediul unei companii a statului român, o investiţie care a fost finanţată de noi şi care urmăreşte să ofere locuitorilor Basarabiei o sursă alternativă de alimentare cu gaz natural", a afirmat Ludovic Orban, prezent la inaugurarea tronsonului de conductă de gaz Craiova- Segarcea, aferent etapei I din conducta de transport Craiova-Segarcea-Calafat.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro