Orban, apel la miniștrii de resort pentru absorbția celor 5 miliarde de euro din programul SURE

iulie 16, 2020

Premierul Ludovic Orban a cerut miniştrilor responsabili să se coordoneze pentru a negocia și obține de la Comisia Europeană cele 5 miliarde de euro acordate prin programul SURE. 

„Doamna ministru (ministrul Muncii, Violeta Alexandru – n.r.) am rugămintea să comunicaţi cu domnul ministru Boloş (ministrul Fondurilor Europene -n.red), privitor la finanţare din programul SURE. La fel, Ministerul Sănătăţii şi toate celelalte ministere care au discuţii separate la nivelul Comisiei Europene, pentru că noi trebuie să generăm anvelopa sumelor pe care suntem pregătiţi să le absorbim din sumele din Programul SURE cât mai aproape de nivelul finanţării posibile. Deocamdată, trebuie coordonate măsurile, pentru că, aşa cum sunt transmise disponibilităţile, solicitările, nu putem absorbi, încă, suma în integralitatea sa. (…) Pentru că, aici, aş vrea toate măsurile posibile pe care le avem, măsurile active care pot fi finanţate din Programul SURE, adică din fonduri europene, noi să facem solicitarea pentru decontarea sumelor respective, astfel încât să poată să stabilească Comisia (Comisia Europeană – n.r.) plafonul de solicitări de finanţare de care avem nevoie, care, repet, trebuie să fie cât mai apropiat de plafonul de aproape 5 miliarde de euro pe care-l avem disponibil”, a declarat Ludovic Orban, joi, în cadrul şedinţei de Guvern.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a răspuns: „Sigur, suntem în coordonare, atât cu colegii de la Ministerul Fondurilor Europene, cât şi cu cei de la Ministerul Finanţelor Publice. Împreună cu domnul secretar de stat Burduja am completat informaţiile cu privire la ultimele plăţi efectuate. Este în interesul nostru să prezentăm toate cheltuielile angajate în vederea decontării la Comisie prin SURE.”

 Comisia Euopeană a propus instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde de euro, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să își păstreze veniturile și va sprijini întreprinderile pentru ca acestea să se mențină pe linia de plutire.   

Comisia propune, de asemenea, redirecționarea tuturor fondurilor structurale disponibile către răspunsul la coronavirus.

„De acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii și pescarii, precum și persoanele cele mai defavorizate. Toate aceste măsuri se bazează pe bugetul actual al UE și vor valorifica la maximum fiecare euro disponibil”, spune Comisia Europeană. 

Inițiativa SURE este răspunsul Comisiei în acest sens: noul instrument va oferi împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde EUR țărilor care trebuie să se asigure că lucrătorii primesc un venit și că întreprinderile își păstrează personalul. Acest lucru le permite oamenilor să își plătească în continuare chiria, facturile și produsele alimentare și contribuie la asigurarea stabilității atât de necesare în economie.

Împrumuturile se vor baza pe garanții furnizate de statele membre și vor fi direcționate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele. Toate statele membre vor putea să recurgă la acest instrument, însă acesta va fi deosebit de important pentru statele membre cel mai grav afectate.

SURE va sprijini programele de șomaj parțial și măsurile similare pentru a ajuta statele membre să protejeze locurile de muncă, angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă împotriva riscului de concediere și de pierdere a veniturilor. Firmele vor putea să reducă temporar timpul de lucru al angajaților sau să întrerupă complet activitatea, statul oferind sprijin pentru venit pentru orele nelucrate. Lucrătorii care desfășoară o activitate independentă vor primi un ajutor de înlocuire a veniturilor pentru actuala situație de urgență.

Furnizarea de sprijin celor mai defavorizate persoane – Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane

Având în vedere că cea mai mare parte a Europei practică distanțarea socială pentru a încetini răspândirea virusului, este cu atât mai important ca persoanele care depind de ceilalți pentru a-și asigura nevoile cele mai elementare să nu fie private de ajutor. Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane va evolua pentru a răspunde acestei provocări: în special, se va introduce utilizarea de bonuri electronice pentru a reduce riscul de contaminare, precum și posibilitatea de a cumpăra echipamente de protecție pentru persoanele care furnizează ajutorul.

Sprijinirea pescarilor și a fermierilor

Agricultura și pescuitul din Europa au un rol esențial deoarece ne furnizează alimentele pe care le consumăm. Aceste sectoare sunt grav afectate de criză, ceea ce afectează în consecință lanțurile noastre de aprovizionare cu alimente și economiile locale susținute de aceste sectoare.

Ca și în cazul fondurilor structurale, utilizarea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime va deveni mai flexibilă. Statele membre vor putea să ofere sprijin:

pescarilor, pentru încetarea temporară a activităților de pescuit;
fermierilor din sectorul acvaculturii, pentru suspendarea temporară sau reducerea producției și pentru acordarea de sprijin
și organizațiilor de producători, pentru depozitarea temporară a produselor pescărești și de acvacultură.

De asemenea, Comisia va propune în curând o serie de măsuri menite să asigure că fermierii și alți beneficiari pot beneficia de sprijinul de care au nevoie prin intermediul politicii agricole comune, de exemplu prin prelungirea termenelor pentru introducerea cererilor de sprijin și pentru procesarea acestora de către administrații, prin majorarea avansurilor pentru plățile directe și plățile pentru dezvoltarea rurală și prin oferirea de mai multă flexibilitate pentru controalele la fața locului pentru a minimiza nevoia de contact fizic și a reduce sarcina administrativă.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro