O companie din America a adus planul de producție a ventilatoarelor în România, condiția fiind ca acestea să ajungă în spitale. De asemenea, nu mai puțin de 200 de ventilatoare vor fi aduse din Statele Unite pentru a ajuta România în pandemia cu coronavirusul.
„200 de ventilatoare ne vin din SUA ca urmare a discuției între președintele Donald Trump și președintele Klaus Iohannis. Vom beneficia de o excepție”, a anunțat Ludovic Orban, într-o emisiune la Digi24.
De asemenea, mai sunt contractate 200 de ventilatoare din Coreea de Sud.
Guvernul continuă demersurile de producție de ventilatoare în România și, în acest caz, se derulează, în paralel, trei proiecte.
„O companie americană a pus la dispoziție tot planul, cu condiția de a produce nu pentru comercializare, ci pentru necesarul din spitale. Această companie americană este una dintre cele mai performante. Una din grijile pe care le-am avut este aceea de a încerca să producem acele lucruri pe care nu le-am produs, dar ne-au pus într-o dependență mare de importuri”, a mai spus premierul.
Președintele Iohanis a avut sâmbătă o discuție telefonică cu Donald Trump la solicitarea părții americane.
Convorbire telefonică a Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut sâmbătă, 25 aprilie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, la solicitarea părții americane.
Discuția s-a concentrat asupra crizei epidemiologice generate de noul coronavirus, precum și asupra modalităților de consolidare a relației transatlantice și a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.
Președintele Klaus Iohannis a transmis solidaritatea cu poporul american și condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești cauzate de pandemia generată de noul coronavirus.
Președintele României a exprimat apreciere pentru sprijinul acordat țării noastre de către SUA, referindu-se, printre altele, la facilitarea de către partea americană a utilizării avioanelor de transport sub egida Strategic Airlift Capability din cadrul NATO, care au adus în România echipamente de protecție esențiale pentru personalul medical. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat și sprijinul american pentru obținerea, de către România, a unui echipament de detecție de tipul RT-PCR, printr-un program al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), finanțat de SUA, precum și ajutorul de 800.000 de dolari pentru România dedicat exclusiv luptei împotriva pandemiei cu noul coronavirus.
Cei doi șefi de stat au trecut în revistă măsurile adoptate pe plan național în ambele state, rezultatele acestora, precum și planurile de acțiune în perioada imediat următoare în domeniile medical și economic.
Președintele României a subliniat că una dintre prioritățile autorităților române este asigurarea tuturor echipamentelor și medicamentelor necesare combaterii eficiente a pandemiei. În acest sens, Președintele Donald Trump și-a manifestat intenția de a trimite țării noastre ventilatoare pentru dotarea spitalelor.
Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald Trump au reafirmat, cu acest prilej, angajamentul comun pentru soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral, precum și pentru consolidarea cooperării în domeniul securității și cel economic", se arată în comunicatul de presă emis de Administrația Prezidențială.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro