Liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, președinte al consiliului județean, a anunțat vineri că va da în judecată Realitatea Plus pentru „prezentarea unor informații cu caracter vădit denigrator” în cadrul emisiunii „100% tu decizi” și pe realizatorii emisiunii pentru calomnie, dar și pentru „gravele prejudicii de imagine” pe care emisiunea i le-ar fi adus.
Oprișan spune că a sesizat și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) privind „grava încălcare a Legii audiovizualului” într-o emisiune „electorală 100%” în care ar fi fost „atacat fără nici un fel de fundament real” doar pentru că este membru PSD.
Deși e cunoscut opiniei publice din 1992, de când a devenit prima oară vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, Oprișan spune că, din cauza emisiunii, care nu ar fi asigurat „o informare obiectivă și corectă”, publicul nu a putut să-și formeze propria sa opinie, emisiunea reprezentând un „instrument de batjocorire a carierei” sale politice, având ca unică țintă denigrarea sa în perspectiva alegerilor locale la care va candida și în acest an.
„Practic, în baza unor minciuni s-a urmărit doar jignirea mea, aducându-mi-se un grav prejudiciu de imagine.
Au fost, de exemplu, furnizate informații despre o presupusă activitate infracțională a mea, dar eu nu am cazier, nu sunt condamnat penal și nici nu sunt inculpat în vreun dosar penal!
Prin această abordare, este evident faptul că emisiunea a fost realizată cu rea-credinţă, fiind încălcate toate normele de bun simț sau cele din Codul audiovizualului.
Mai mult, fiind preluate doar informații din articolele denigratoare și mincinoase din presa locală aservită PNL, emisiunea reprezintă un instrument de batjocorire a carierei mele politice, cu o țintă clară: denigrarea mea, din perspectiva unei eventuale candidaturi la alegerile locale, care ar urma să se desfășoare în acest an”, spune Oprișan.
Liderul local al PSD cere CNA să aplice „sanctiunile prevazute de lege, întrucât nicio televiziune nu este mai presus de lege și nu își poate exercita activitatea într-un mod excesiv și nerezonabil!”
Jurnalistul Sebastian Oancea, coproducător al emisiunii, călit în 18 ani de procese, pe care Oprișan i le-a intentat și le-a pierdut pe toată linia, spune că liderul PSD Vrancea nu înțelege că faptele sale au consecințe.
„Sunt obișnuit cu reacțiile lui Oprișan, care nu înțelege că greșelile din trecut și mizeriile politice te urmăresc toată viața. Este cel de-al cincilea proces pe care mi-l intentează, de data asta în solidar cu postul tv la care lucrez, ultimele patru le-a pierdut”, spune Sebastian Oancea, într-o declarație făcută pentru Europa liberă.
„Nu mă intimidează, a încercat să mă cumpere cu bani, cu funcții, a văzut că nu merge, mă plimbă prin tribunale de 18 ani. Interesant e că a plătit unei case renumite de avocatură, la ultimul proces pierdut, mai mult de 200.000 de lei, cât îmi cerea daune. De unde are banii, doar mama dânsului știe, probabil, cea care îi alimentează constant conturile, după cum susține. Voi câștiga și acest proces și voi continua să îl creionez fix așa cum trebuie să-l cunoască alegătorul. Ca pe un baron îmbogățit din beneficiile funcției”, a mai spus Oancea.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro