Operaţie de schimbare de sex de la femeie ...

iunie 2, 2011

Dr. Cristian Niţescu, membru coordonator al echipei operatorii a evaluat starea generală a pacientului. După o examinare riguroasă a multiplelor plăgi, dr. Niţescu a concluzionat că starea generală a pacientului este foarte bună. Local, neo-penisul este viabil, iar toate celelalte plăgi sunt curate. Grefa de piele cu care s-a acoperit faţa antebraţului este în curs de integrare, iar pacientul se află în continuare sub tratament medicamentos. Pacientul a fost examinat şi de dr. Adrian Stănculea, medic primar anestezie şi terapie intensivă şi membru al echipei operatorii. Acesta a verificat starea pacientului după anestezie, având în vedere că operaţia a fost una de complexitate majoră, cu o durată foarte mare, iar anestezia a jucat un rol extrem de important pe parcursul intervenţiei. Dr. Stănculea s-a declarat mulţumit de recuperarea pacientului postoperatoriu după anestezie. Din echipa medicală care a participat la această intervenţie, considerată de specialişti una din marile operaţii în chirurgia plastică şi reconstructivă, au mai făcut parte:
Dr. Cătălin Stângu, medic primar chirurgie plastică la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri
Dr. Adrian Stănculea, medic primar anestezie şi terapie intensivă, Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri
Dr. Călin Chibelean, medic prima urolog, Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni
Operaţia de vaginectomie efectuată în urmă cu 6 luni, a fost realizată de dr. Gabriel Mitulescu, medic primar chirurgie generală, din cadrul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni.
Următorul buletin informativ despre starea pacientului supus intervenÅ£iei de schimbare de sex va fi trimis luni, ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - OperaÅ£ie de schimbare de sex de la femeie ...

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro