OPCW confirmă că otrăvirea lui Navalnîi a fost făcută cu Noviciok

octombrie 6, 2020

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) spune că probele prelevate de la Alexei Navalnîi confirmă prezența unui agent chimic din grupul interzis al Noviciok.

Biomarcatorii din sângele și urina lui Navalnîi aveau „caracteristici structurale similare cu substanțele chimice toxice aparținând” grupului Noviciok, a anunțat Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, într-o declarație dată marți, pe 6 octombrie.

„Aceste rezultate constituie un motiv serios de îngrijorare", a declarat directorul general al organizației, Fernando Arias, care a cerut aplicarea tratatului internațional care interzice utilizarea armelor chimice.

Constatările confirmă rezultatele publicate de Germania, unde Navalnîi a fost tratat după ce i s-a făcut rău într-un avion pe ruta Siberia-Moscova, pe 20 august.

Autoritățile germane au solicitat OPCW, organizație cu sediul la Haga, să-i preleveze probe lui Navalnîi și să le testeze după ce medicii germani au concluzionat că a fost otrăvit cu o neurotoxină asemănătoare cu Noviciok.

Descoperirile lor au fost confirmate independent de laboratoarele din Franța și Suedia, atrăgând condamnări internaționale și cereri de sancțiuni împotriva Moscovei.

Rusia a negat, însă, orice implicare și a rezistat presiunilor internaționale pentru a începe o anchetă penală.

Anunțul OPCW „confirmă încă o dată fără echivoc că Alexei Navalnîi a fost victima unui atac cu un agent chimic din grupul Noviciok”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert într-un comunicat.

Seibert a reiterat apelul Germaniei către Rusia de a investiga pe deplin și de a explica ce s-a întâmplat cu Navalnîi și a declarat că Berlinul va discuta despre pașii de urmat în următoarele zile cu OPCW și cu „partenerii UE”.

„Orice utilizare a armelor chimice este gravă și nu poate fi fără consecințe", a adăugat el.

Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a declarat că țara sa va analiza ce măsuri va lua împotriva Rusiei în acest caz.

Londra nu a atribuit încă serviciului de securitate (FSB) al Rusiei sau statului rus otrăvirea lui Navalnîi, a declarat Raab în fața unei comisii parlamentare, dar a adăugat că este „un caz incredibil de puternic pentru care Moscova să răspundă”.

Într-un interviu din 5 octombrie, Navalnîi l-a învinuit din nou pe președintele Vladimir Putin pentru otrăvirea sa și a confirmat că intenționează să se întoarcă în Rusia după ce își revine complet.

Bărbatul de 44 de ani a mai spus că starea sa de sănătate continuă să se îmbunătățească, de când a fost externat pe 22 septembrie de la spitalul din Berlin, unde a fost tratat 32 de zile, din care 24 de zile într-o unitate de terapie intensivă.

În total, Navalnîi a petrecut aproape trei săptămâni în comă indusă de medicii din Berlin și în orașul siberian Omsk, unde medicii ruși au spus că nu au găsit nici o urmă de otrăvire în organismul său.

Moscova a negat că Rusia sau Uniunea Sovietică ar fi dezvoltat vreodată vreo neurotoxină din grupul Noviciok, în ciuda a zeci de ani de dovezi copleșitoare care confirmă contrariul.

Neurotoxinele din grupul Noviciok sunt interzise prin Convenția privind Armele Chimice din 1997 și nu s-a dovedit niciodată că au fost folosite pe câmpul de luptă.

O anchetă britanică a stabilit că acestea au fost folosite în otrăvirea, în 2018, a fostului ofițer de informații sovietic Serghei Skripal și a fiicei sale de către agenții ruși din Salisbury, Anglia.

Guvernul britanic a expulzat 23 de diplomați ruși după ce Moscova a refuzat să coopereze cu o investigație privind otrăvirea Skripal. Statele Unite și alte state europene au expulzat, la rândul lor, zeci de diplomați ruși.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro