ONU: Pandemia este și o criză a drepturilor omului

aprilie 24, 2020

Organizația Națiunilor Unite avertizează că pandemia de coronavirus „devine rapid" o criză a drepturilor omului în timp ce guvernele implementează măsuri restrictive și se încaieră în cârpi împreună prin ajutoare de sute de miliarde de dolari efectele economice și sociale ale pandemiei.

Într-un mesaj video transmis pe 23 aprilie, secretarul general ONU, Antonio Guterres a avertizat că există „inechități structurare care împiedică accesul" la servicii publice necesare pentru a contracara coronavirusul care a ucis peste 190.000 de persoane la nivel global.

Totul despre evoluția coronavirusului, în România și în lume, citiți pe liveblogul Europa Liberă.

Infecții globale continuă să se răspândească într-un mod constant, ridicând temeri că virusul ar putea copleși sisteme sanitare nepregătite în condițiile în care peste 2,7 milioane de persoane au fost infectate la nivel global, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins.

În Statele Unite, unde au fost înregistrat cel mai număr atât de infecții cât și de decese, Congresul a adoptat un plan de redresare de circa 500 de miliarde de dolari pentru a sprijini micile afaceri. 

Avertismentul lui Guterres vine în timp ce 1,8 miliarde de musulmani se pregătesc pentru luna sfântă a Ramadanului. Cu această ocazie, secretarul general ONU le-a adresat un mesaj separat în care îi roagă să „concentreze pe dușmanul comun - coronavirusul" și a repetat un apel precedent pentru încetarea tuturor conflictelor.

China, de unde a început pandemia la finalul lui 2019, nu a raportat niciun nou deces pentru a opta zi consecutivă. Criticii au acuzat, însă, regimul de la Beijing de lipsă de transparență privind informațiile oferite lumii după izbucnirea coronavirusului în localitatea Wuhan din provincia Hubei.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro