OMS: Vin săptămâni critice pentru Europa

aprilie 16, 2020

Cu un număr de cazuri care se apropie de un milion, Europa este în centrul pandemiei de coronavirus, iar măsurile de relaxare a restricțiilor ar trebui tratate cu mare prudență, a avertizat directorul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

„Amenințarea acestei pandemii produce încă o presiune uriașă asupra Europei. Numărul de infectări din toată regiunea continuă să crească. În ultimele zece zile, numărul cazurilor raportate aproape că s-a dublat, ajungând la aproape un milion. Asta înseamnă că jumătate din bilanțul mondial al COVID-19 este în Europa", a precizat Hans Henri P. Kluge, citat de Reuters.

Deși statele care au înregistrat până acum cifre foarte mari de infectări și decese par să fie pe o pantă descendentă, oficialul atrage atenția că alte state situația este în primă evoluție, iar situația trebuie tratată cu mare precauție pentru că săptămânile viitoare sunt critice.

„Din primele zece țări din regiune cu cele mai multe cazuri de infectare, au fost înregistrate evoluții optimiste în ceea ce privește scăderea infectărilor în Spania, Italia, Germania, Franța și Elveția în ultimele săptămâni. Însă, aceste mici semnale pozitive din anumite țări sunt contrabalansate de creșterea constantă sau bruscă a cazurilor în țări ca Marea Britanie, Turcia, Ucraina, Belarus și Rusia. Următoarele săptămâni vor fi critice pentru Europa", a declarat directorul regional al OMS.

Hans Kluge a subliniat că europenii trebuie să fie foarte atenți la evoluțiile viitoare deoarece continentul este încă în „mijlocul furtunii".

„Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au respectat aceste restricții naționale și locale săptămâna trecută și să fac apel către toată lumea să continuăm să le respectăm, pe măsură ce ne apropiem de Paștele ortodox în zilele următoare. Nu vă faceți iluzii, în ciuda vremii primăvăratice, încă suntem în mijlocul furtunii. Mai multe țări sunt pe cale să simtă din plin impactul", subliniază oficialul OMS.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro