Pacienții cu coronavirus care nu au simptome nu sunt surse de transmitere a infecției cu virusul, a anunțat luni Organizația Mondială a Sănătății, care a pus sub semnul întrebării cercetările inițiale care spuneau că boala este greu de controlat deoarece este transmisă de persoane asimptomatice.
Unele persoane, în special tinere și fără alte afecțiuni medicale, care sunt infectate cu coronavirus nu dezvoltă niciodată simptome sau au unele foarte ușoare. Alții pot să nu dezvolte simptome decât la zile după ce au devenit infectați.
Cercetări preliminare din primele focare indicau că virusul poate fi răspândit prin contact de la persoană la persoană, chiar dacă purtătorul nu are simptome. Dar oficialii Organizației Mondiale a Sănătății spun acum că deși poate să aibă loc, transmiterea de la persoane asimptomatice nu este principalul mijloc de răspândire.
„Din datele pe care le avem, se pare că este rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul", a afirmat Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferință de presă, conform CNBC.
Guvernele ar trebui să se concentreze pe detectarea și izolarea indivizilor infectați cu simptome, și depistarea tuturor celor cu care a intrat în contact.
Epidemiologul a recunoscut că unele studii arată transmite asimptomatică sau pre-simptomatică în unele case de bătrâni, dar spune că este nevoie de mai multă cercetare și de mai multe date pentru a avea un răspuns corect la întrebarea dacă virusul se poate răspândi pe scară largă prin purtători asimptomatici.
Dacă se va dovedi că nu asimptomaticii sunt principalii factori de transmitere a coronavirusului, implicațiile asupra politicilor de sănătate ar putea fi imense. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a recomandat distanțarea fizică și purtarea măștilor de protecție.
Van Kerkhove a subliniat însă că nu înseamnă că asimptomaticii sau presimptomaticii nu pot răspândi virusul, ci doar că aceste cazuri sunt rare.
OMS a mai făcut, însă, luni, o afirmație care pare să intre în contradicție cu ceea ce s-a spus până acum. Participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav.
„Definiția normală a unui contact este dacă cineva a fost mult timp în proximitatea unui caz confirmat. În acest sens, cineva care a participat la o adunare de masă nu se înscrie neapărat în definița unui contact”, a spus Michael Ryan, director în cadrul OMS.
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a recomandat totuși oamenilor care participă la proteste să-și ia măsuri de precauţie pentru a evita un nou val de contaminări cu coronavirus
Duminică a fost înregistrat cel mai mare număr zilnic de noi cazuri la nivel global - peste 136 de mii. Situația din Europa și din Statele Unite s-a îmbunătățit, dar centrul de greutate al pandemiei s-a mutat acum în America Latină și Asia.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro