Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat la precauție și la verificări riguroase după ce Rusia a anunțat, chiar prin vocea președintelui Vladimir Putin, că este prima țară care aprobă folosirea unui vaccin împotriva Covid-19.
„Suntem în strânsă legătură cu rușii, iar discuțiile continuă. Precalificarea oricărui vaccin trece prin proceduri riguroase", a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, în cadrul unei videoconferințe de presă la Geneva, potrivit AFP.
Astfel, vaccinul dezvoltat de Institutul Gamaleya din Rusia va trebui să treacă prin teste de siguranță și eficacitate.
"Precalificarea include analiza și evaluarea tuturor datelor de siguranță și eficacitate necesare colectate în studiile clinice", a amintit oficialul.
El a subliniat că, pe lângă procedurile din fiecare țară, va fi un proces OMS de validare, unitar pentru toate vaccinurile.
„OMS a pus la punct un proces de precalificare pentru vaccinuri, dar și pentru medicamente. Producătorii solicită precalificarea OMS pentru că este un fel de garanție a calității", a arătat Jasarevic.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia a devenit prima țară din lume care acordă drept de utilizare unui vaccin pentru COVID-19, la mai puțin de două luni de la începerea testelor pe oameni, scrie agenția Reuters.
Prin aprobarea folosirii vaccinului, Rusia poate începe inocularea în masă, deși testele clinice de siguranță și eficacitate sunt încă în desfășurare.
Viteza cu care Rusia s-a mișcat în a produce vaccinul arată determinarea pe care o au oficialii ruși în a câștiga cursa globală pentru dezvoltarea unui produs eficient, dar ridică și semne de îngrijorare privind o posibilă punere a prestigiului național înaintea siguranței și a științei.
Aprobarea de către Ministerul Sănătății reprezintă primul pas spre teste clinice mai ample pe mii de participanți, aceea etapă cunoscută și ca a „faza a treia" a testelor.
Asemenea teste clinice necesită o rată semnificativă de participanți care au fost infectați pe care să se teste eficiența vaccinului. Este o etapă considerată esențială înainte ca un vaccin să primească aprobare pentru a fi reglementat.
Cercetătorii de la nivel mondial au insistat că graba pentru dezvoltarea vaccinului COVID nu va afecta siguranța, dar studii recente arată o scădere a încrederii populației în eforturile guvernelor de a produce rapid vaccine.
Mai mult de 100 de vaccine sunt în curs de dezvoltare la nivel global, iar cel puțin 4 sunt în faza finală III de testare pe oameni, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro