OMS avertizează împotriva remediilor tradiţionale netestate împotriva COVID-19

mai 5, 2020

Plante medicinale precum Artemisia annua, promovate ca un posibil tratament împotriva COVID-19, ar trebui testate pentru eficacitate şi efecte secundare, avertizează Organizația Mondială a Sănătății, citată de Reuters.

OMS a afirmat că sprijină folosirea remediilor tradiţionale testate ştiinţific, adăugând că medicina complementară şi alternativă are multe beneficii.

În cursa pentru descoperirea unui tratament anti COVID-19 numeroase teorii au apărut în jurul unor plante precum Artemisia annua, cunoscută şi sub denumirea de „pelin dulce''.

Preşedintele Madagascarului, Andry Rajoelina, promovează un tratament pe baza acestei plante. Deşi acest amestec pe bază de plante nu a fost încă testat ştiinţific, liderii mai multor ţări africane au anunţat că au făcut comenzi sau că au primit loturi din acest remediu.

„Chiar dacă tratamentele provin din practici tradiţionale şi din natură, stabilirea eficacităţii şi siguranţei acestora prin teste clinice riguroase este esenţială'', au precizat reprezentanţii biroului regional OMS pentru Africa Subsahariană, într-un comunicat, citat de Agerpres.

OMS menţionează că lucrează cu institute de cercetare pentru a selecta produse din medicina tradiţională care pot fi investigate pentru eficacitate şi siguranţă clinică ca tratamente pentru COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus.

Organizaţia a mai menţionat că trebuie procedat cu prudenţă împotriva informaţiilor eronate, în special pe reţelele de socializare, despre eficacitatea anumitor remedii în contextul eforturilor depuse în această perioadă pentru descoperirea unui tratament pentru COVID-19.

„Multe plante şi substanţe sunt propuse fără respectarea cerinţelor minime de probare a calităţii, siguranţei şi eficacităţii", a precizat organizaţia.

Biroul regional OMS a adăugat că folosirea unor produse care nu au fost analizate riguros ar putea pune oameni în pericol, oferindu-le un fals sentiment de securitate şi distrăgându-i de la măsurile de prevenţie.

Citește și:

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Ce se întâmplă în România și în lume. Informații verificate

Coronavirus. Doctorul Virgil Musta: O nouă schemă de tratament la Timișoara cu anticoagulant

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro