Oglinda, un detaliu esențial în orice baie

aprilie 21, 2023

Aproape ai terminat proiectul de amenajare: ai ales mobilierul pentru baie, ai găsit o chiuvetă pentru baie care îți place, acum mai rămâne să te ocupi de ultimele detalii. Oglinda, bineînțeles, ocupă un loc de cinste pe această listă. Ai adăugat câteva modele în wishlist, dar încă nu ești 100% convins(ă). Îți dorești, pe de-o parte, o oglindă pentru baie practică, ușor de integrat în decor, iar pe de altă parte - una care să dea acel twist încăperii: poate unul elegant, minimalist sau modern.

 

Ți-am pregătit un mic ghid pentru alegerea oglinzii din baie, astfel încât să-ți fie mai ușor să te decizi asupra modelului potrivit.

 

Ia în considerare dimensiunea încăperii

Unul dintre principalele beneficii ale oglinzilor, în general, este acela că reușesc să creeze impresia unui spațiu mai mare. Totuși, asta nu înseamnă că dacă ai o baie de dimensiuni reduse, trebuie să alegi o oglindă extrem de generoasă, ci dimpotrivă. Uite care e principiul de bază: echilibrul între dimensiunea oglinzii pentru baie și dimensiunea camerei. În acest sens, alege o oglindă a cărei lățime este egală cu baza lavoarului.

 

Alege cu grijă forma oglinzii

De departe cel mai des întâlnite, oglinzile de baie dreptunghiulare sunt o variantă comodă și relativ ușor de inclus în orice decor. Totuși, ele sunt potrivite mai degrabă pentru băile de dimensiuni medii sau generoase. În schimb, dacă baia ta e mai degrabă mică, îți sugerăm să te orientezi către o oglindă rotundă - atenție, însă, la dimensiunile sale.

Apropo, o oglindă rotundă poate da acel twist modern și ușor nonconformist pe care ți-l dorești, așa că ea bifează atât criteriul funcțional, cât și pe cel estetic.

Nu în ultimul rând, stabilește-ți un buget realist

Dacă pui mare preț pe finețea detaliilor și pentru tine oglinda este mai mult decât „o piesă care există oricum în orice baie”, atunci e bine să te pregătești să investești un buget mai consistent. De exemplu, oglinzile cu iluminare LED, care fac mai ușoare și mai plăcute sesiunile de machiaj și skincare, sunt mai costisitoare decât cele simple, clasice.

De altfel, modelele de oglinzi cu rame deosebite și detalii aparte au un preț pe măsură. Cu alte cuvinte, dacă te interesează mult și criteriul estetic, și nu doar cel pur funcțional, asta se va reflecta și în prețul final al oglinzii.

Totuși, gândește-te că oglinda pentru baie nu e un element pe care îl înlocuiești anual - cel mai probabil nu vei începe un nou proiect de amenajare prea curând. Ea e, așadar, o investiție pe termen mai lung.

 

În schimb, dacă n-ai pretenții sau așteptări ridicate, poți găsi modele de oglinzi de baie la doar câteva sute de lei. Tu decizi ce e important pentru tine, nu uita să corelezi aceste așteptări cu bugetul pe care ești dispus(ă) și poți să-l aloci. Te ajută să previi frustrările și să economisești astfel energie.

 

Așadar, câtă vreme pornești de la un buget realist, ții cont de dimensiunile băii și alegi forma oglinzii în funcție de ele, e aproape imposibil să dai greș cu alegerea acestei piese. Pentru extra-inspirație, poți căuta fotografii cu amenajări interioare.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro