Oficial OMS: SUA ar putea deveni noul epicentru al pandemiei cu coronavirus

martie 24, 2020

Statele Unite au potențialul de a deveni noul epicentru al pandemiei cu coronavirus din cauza „accelerării foarte mari” a infecțiilor, a declarat marți un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății.

Virusul respirator, extrem de contagios, a infectat peste 42.000 de oameni în Statele Unite, ceea ce i-a determinat pe guvernatorii mai multor state să le ceară americanilor să rămână acasă.

În ultimele 24 de ore, 85% din cazurile noi din întreaga lume au fost din Europa și din Statele Unite, a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris, citată de Reuters. Dintre aceștia, 40 la sută erau din Statele Unite.

 „Acum vedem o accelerare foarte mare a cazurilor din Statele Unite, deci (SUA) au acest potențial. Nu putem spune că este cazul încă, dar au acest potențial", a spus Harris, întrebată dacă Statele Unite ar putea deveni noul epicentru al pandemiei. 

„(SUA) au un focar foarte mare și e unul care crește în intensitate”, a adăugat Harris.

Cu toate acestea, ea a identificat câteva semne pozitive, cum ar fi testarea extinsă și eforturile suplimentare de izolare a bolnavilor și de urmărire a contactelor expuse virusului.

Ea a făcut referire și la poveștile impresionante despre americanii care se ajută în timpul crizei.

Preşedintele american Donald Trump a admis marţi că există dificultăţi de procurare a materialelor medicale, spunând că „piaţa mondială a înnebunit” şi că guvernului federal nu îi este uşor să ajute statele americane să obţină măşti de protecţie şi aparate de ventilaţie.

Trump a mai anunțat, pe twitter, că tocmai au fost achiziționate 400 de ventilatoare pentru New York, unul dintre cele mai afectate state.

În general, focarul global s-a accelerat foarte rapid și se așteaptă la creșteri mari ale numărului de cazuri și decese.

OMS raportează în prezent pe site-ul său 334.981 cazuri și 14.652 decese, luni înregistrându-se cea mai mare creștere zilnică a infecțiilor de când focarul a început, în decembrie trecut, cu peste 40.000 de cazuri noi.

Până în prezent, Europa a fost centrul de transmisie al pandemiei, prin Italia, țara cea mai afectată de pandemie, cu cel mai mare număr de decese din lume, chiar dacă acestea au început să încetinească în ultimele două zile. 

„Există o licărire de speranță acolo. Am văzut în ultimele două zile mai puține cazuri noi și decese în Italia, dar încă e foarte devreme”, a mai spus oficialul OMS.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro