În prezent, 1,3 miliarde de persoane din toată lumea fumează, iar 4,9 milioane de persoane mor în fiecare an în urma acestui viciu, iar bolile provocate de fumat sunt diverse : cancer, emfizem pulmonar, infertilitate, impotenţa, infarct, fragilitate.
Jumătate din fumătorii de azi, vor muri probabil în urma unei boli derivate din consumul tutunului.
Exista mai multe metode de renuntare la fumat si totusi, deseori, aceste incercari nu duc la rezultatul scontat, tocmai pentru ca renuntarea la fumat necesita perseverenta dar, mai ales, schimbarea modului de viata. Si, iata ca dupa unul sau mai multe esecuri, majoritatea celor care vor sa renunte la fumat, refuza sa mai aiba parte de noi astfel de experiente traumatizante, fizic si psihic, ramanand prin urmare, fumatori pe viata. Exista dincolo de aceasta imagine aparent fara iesire, o solutie, in fapt o terapie care a avut un succes enorm in Europa Occidentala, si care, de curand, si in Romania. Este vorba de terapie de renuntare la fumat prin biorezonanta, terapie care a inregistrat o rata de succes de peste 90% dupa prima luna, in tari precum Germania, Austria, Ungaria sau Polonia.
Cu ajutorul acestei metode din iunie 2006 în ţara noastră au renunţat la fumat peste 1.500 de pacienţi.
Aceasta este o terapie nouă, aplicată cu succes deja în 44 de ţări ale lumii fiind dezvoltată pentru rezolvarea acestei probleme. Terapia de renunţare la fumat prin biorezonanţă, se face cu ajutorul unui aparat modern, de fabricatie germana, numarul in lume, princu ajutorul caruia se eliberează rapid nicotina din organism, care va ajunge în sânge, de unde se va elimina prin intermediul rinichilor, prin administrandu-se regulat lichide . Consultaţia şi terapia constau într-o singură şedinţă de o oră în urma căreia „pacientul” nu are altceva de făcut decât să poarte timp de 30 de zile un „chip” de dimensiunea unei monede; acesta este lipit cu un plasture subombilical,dar trebuie să consume lichide în cantitatea recomandată de medic, explică Dr.Anneliese Bauer, director medical al Vita Nova.
Biorezonanta este una din marile promisiuni ale stiintelor medicale, deoarece, prin influenta pe care o exercita asupra proceselor fundamentale ale organismului, declanseaza si stimuleaza autoregenerarea acestuia. Avantajul principal al tehnologiei este ca, prin modul de actiune, domeniul sau de utilizare este multilateral si nu are efecte secundare sau sevraj!
Cabinetele Vita Nova va stau la dispoziţie tuturor celor care doresc să renunţe la fumat având personal medical specializat în terapia prin biorezonanţă, in spaţii elegante si modern echipate din: Bucureşti, Braşov, Craiova, Constanta, Bacau, Iasi, Cluj, Oradea, Timişoara.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul : www.vitanova.ro
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro