O tanara a organizat o petrecere de adio pentru piciorul sau, inainte de a-i fi amputat

decembrie 9, 2014

Afectata de cancer osos, Danielle Emory a apelat timp de doi ani la interventii chirurgicale si tratamente medicale, pana cand, hotarata sa puna capat durerilor ingrozitoare, a decis sa-si amputeze un picior.

Optimista din fire, cu doua saptamani inainte de interventia chirurgicala, tanara a organizat o petrecere de adio in cinstea membrului sau inferior. Cele mai bune prietene ale sale au luat parte la seara speciala, si-au pictat pe picioare imagini si mesaje motivationale, incurajand-o pe Danielle pentru a trece mai usor peste emotiile amputarii.

Femeia in varsta de 29 de ani a declarat ca petrecerea a fost o ocazie perfecta pentru a-si lua ramas bun de la piciorul sau. „Am transformat un eveniment negativ intr-o experienta pozitiva”, a adaugat Danielle, mandra de curajul sau si fericita ca operatia care a durat patru ore s-a incheiat cu succes.

In plus, prin aceasta petrecere, femeia a dorit sa-l linisteasca pe fiul sau, in varsta de 6 ani, care nu intelegea prea bine ce se va intampla in timpul operatiei. Prezentandu-i lucrurile intr-o maniera pozitiva, acesta nu a mai fost deloc speriat cand a vazut ca mamei lui ii lipseste un picior.

Aceeasi senzatie a avut-o si Danielle, care a fost mai degraba usurata decat suparata. „Petrecerea m-a ajutat sa ma pregatesc pentru operatie si, dupa doua saptamani, inainte de amputare, ma simteam foarte bine si eram convinsa ca fac ceea ce trebuie”.

Femeia a fost diagnosticata prima data cu cancer osos in anul 2010. De atunci, piciorul sau drept i-a cauzat numai probleme, asa ca inlaturarea acestuia a fost ca un nou inceput pentru Danielle.

Sursa: Daily Star

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro