O saptamana pana la marea Finala de la Busteni!

ianuarie 30, 2009

Cu doua saptamani inainte de etapa din Busteni (weekendul 24-25 ianuarie), Markus Bendler castiga la Saas Fee (Elvetia) acumuland cel mai mare punctaj in Cupa Mondiala de Escalada pe Gheata. Markus este membru al Clubului Alpin Roman inca de anul trecut, de cand federatia austriaca s-a retras din UIAA (Uniunea Internationala a Asociatiilor de Alpinism).

Pe 6-8 februarie, ii veti putea urmari, in lupta pentru primele locuri si pe elvetienii Patrik Aufdenbatten (locul 8 general anul trecut) si Samuel Anthamatten (locul 2 in etapa de la Busteni 2008). La o diferenta foarte mica de ei se afla si Simon Anthamatten (campion mondial in 2008) si Evgeny Krivosheitsev (castigator la Busteni in 2007)

Pentru fete, Finala de la Busteni va fi hotaratoare. Maria Tolokonina, Rusia, conduce clasamentul cu 165 de puncte. Foarte aproape de ea, la numai 22 de puncte se afla Angelika Rainer (Italia), castigatoare a etapei din Elvetia de anul acesta. Pentra Muller (Elvetia), locul 2 mondial in 2008 este si ea la 30 de puncte de atleta din Rusia.
Urmatorea etapa va fi weekendul viitor, pe 31 ianuarie, la Mojstrana, Slovenia si se va desfasura doar proba de viteza.

Intre timp Busteniul este aproape gata pentru primirea sportivilor. A fost ridicata instalatia de refrigerare, cea care va permite desfasurarea concursului pe gheata artificiala, chiar si la 10 grade celsius. Instalatia de refrigerare este o premiera mondiala, proiectata si construita in Canada, special pentru Busteni.
Sambata, cei doi trasatori italieni Massimo da Pozzo si Attilio Munari, cei carora Busteniul le datoreaza faima de a fi cea mai grea etapa din campionat, vor veni in tara, pentru a pregati traseele pe care vor urca concurentii.

Pe langa cei doi arbitrii romani, Vali Penes si Dan Filip, Busteniul, "leaganul alpinismului romanesc" are placerea de a -l gazdui si pe Pavel Shabalin, arbitru international, unul din cei mai mari alpinisti ai lumii (premiera in peretele nordic al Everestului (8850m) fara oxigen, 2004, premiera Khan Tengri ((6996m) - peretele nordic (2005), premiera in pertele vestic al K2 (8611m) (2007).

O alta surpriza placuta este prezenta lui Carlos Teixteira - Presedintele Comisiei de Competitii pe Gheata al Federatiei Internationale.

Informatii referitoare la Cupa Mondiala, lista concurentilor, articole, impresii, galerie foto si transmisia in direct pe toata durata competitiei le puteti gasi pe site-ul oficial www.iwcbusteni.ro si pe site-ul UIAA, www.theuiaa.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro