O femeie de 71 de ani a murit de infarct în Vama Nădlac. Venea din Marea Britanie

aprilie 1, 2020

O femeie de 71 de ani, care venea din Marea Britanie a făcut infarct și a murit luni, în Vama Nădlac.

Luni dimineață, în punctul de trecere a frontierei de la Vama Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de intrare în România un cetăţean român, şofer al unui microbuz care venea din Marea Britanie, i-a cerut polițistului de frontieră să-i verifice mai repede pentru că una dintre pasagere, o femeie 71 de ani, cetăţean român, se simte rău și are nevoie de un control medical. 

Imediat a fost chemată echipa Direcției de Sănătate Publică, aflată în punctul de frontieră, fiind solicitat, prin numărul de urgență 112, un echipaj în vederea acordării primului ajutor.

Între timp, femeia a murit iar echipajul medical sosit de pe elicopterul SMURD a declarat decesul.

Au fost anunțați lucrătorii Serviciului de Medicină Legală pentru preluarea trupului neînsuflețit. În urma autopsiei s-a stabilit că infarctul a fost cauza decesului. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro