O Barbie „normala” ar avea celulita, vergeturi, cosuri si pistrui

noiembrie 20, 2014

Designerul Nickolay Lamm s-a decis sa schimbe perfectiunea papusii Barbie, asa cum este ea cunoscuta in toata lumea, cu silueta trasa prin inel, par blond platinat si fara niciun defect. Nickolay a creat papusa Lammily, cu un corp mai apropiat de cel al adolescentelor din ziua de azi, nu foarte inalte, cu picioare mai groase si suvite rebele.

Noutatea adusa de papusa Lammily este prezenta, pe langa garderoba, a unor accesorii prin care aceasta poate deveni mai „umana”, in functie de alegerile posesorului sau. Mai exact, sunt disponibile o serie de stickere, care pot fi lipite in diferite parti ale corpului, reprezentand tatuaje, alunite, pistrui, zgarieturi, vanatai, bandaje adezive, muscaturi de tantar, cicatrice, celulita, vergeturi etc.

Acestea fac parte din dezvoltarea normala a unei fete, iar Lamm isi doreste ca papusile lui sa reflecte acest lucru. Designerul spera ca, in acest fel, copiii sa inteleaga faptul ca standardele de frumusete sunt subiective si frumusetea este data in primul rand de un corp natural, fara interventii chirurgicale.

„Un corp «imperfect» nu este o problema, deoarece cei care vor cumpara papusa se vor identifica mai bine cu aceasta”, a precizat Lamm, citat de publicatia BuzzFeed News. Creatorul Lammily s-a declarat incantat de feedbackul primit din partea copiilor, care au asemanat-o chiar cu persoane din viata reala, pe care le cunosc (surori, colege de scoala etc.)

Sub mottoul „Time to Get Real (E timpul ca lucrurile sa devina reale)”, Nickolay Lamm a postat si un videoclip pe YouTube unde prezinta, prin comparatie, diferentele dintre Barbie si Lammily:

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro