O banca din Romania finanteaza restaurarea si reabilitarea caselor traditionale

septembrie 24, 2014

BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, dezvoltă împreună cu Asociația Monumentum și Global Heritage Fund un proiect special pentru finanţarea accesibilă a restaurării şi amenajărilor (reabilitare) caselor tradiţionale.

Creditarea restaurării și amenajării clădirilor tradiționale și de patrimoniu reprezintă un pas important înainte spre normalitate. Astfel, proiectul Asociației Momentum de a prezerva fondul contruit tradițional este acum realizabil datorită acestui parteneriat cu BCR Banca pentru Locuințe și Global Heritage Fund. Proprietarii de la sate nu au resursele financiare să susțină un proiect de autorizare,  iar BCR BpL a renunțat la obligativitatea obținerii unei autorizatii la accesarea creditului din partea proprietarilor aceasta ramanand doar la nivel de recomandare. Pentru ca intervențiile asupra clădirilor să fie cele conforme cu principiile restaurării, Asociația Monumentum va verifica propunerile de intervenție și va oferi consultanță gratuită proprietarilor. Estimăm ca creditul pe care îl vor accesa proprietarii pentru reabilitarea caselor este în medie undeva în jurul sumei de 20.000 lei” a declarat Eugen Vaida, Președinte Asociația Monumentum.

 

Soluţia financiară a BCR Banca pentru Locuinţe pentru proprietarii acestor case este un credit special în lei, cu dobândă fixă de 5% pe an pe toată perioada creditului. Banca nu percepe comision la acordarea creditului şi nici în cazul rambursării anticipate. De asemenea, evaluarea imobilului adus în garanţie şi asigurarea de viaţă sunt, de asemenea, gratuite.

 

„Suntem conştienţi de importanţa arhitecturii tradiţionale pentru imaginea localităţilor din România. Aceste clădiri conferă peisajului urban şi rural o identitate specială, sunt purtătoare de istorie locală şi de memorie culturală a comunităţii respective. Dorim să susţinem şi financiar restaurarea acestui patrimoniu care conferă frumuseţe localităţilor noastre. În colaborare cu Asociația Monumentum şi Global Heritage Fund venim în întâmpinarea proprietarilor care locuiesc într-o casă tradiţională şi doresc să păstreze specificul acesteia. Oferim credite cu dobândă redusă de 5% pe an şi fixă pe toată durata contractului. Este o încurajare pentru proprietarii care se angajează în demersul de restaurare a caselor lor tradiționale” a declarat Carmen Schuster, Vicepreşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.

 

Creditele speciale de restaurare BCR BpL sunt credite în lei şi cu dobândă fixă. De exemplu, pentru un proiect de restaurare de 9.000 lei, clientul plătește lunar între 60 – 70 lei pe o perioadă de circa 14 ani. În plus, dacă economiseşte în prealabil clientul obţine toate avantajele contractului de economisire - creditare – dobânda şi prima de stat, reprezentând 25% din suma economisită (cel mult echivalentul în lei a 250 Euro/an.)

 

Creditele speciale pentru restaurarea caselor tradiționale pot fi încheiate cu BCR BpL direct în sucursalele şi agenţiile Băncii Comerciale Romane (BCR), precum şi prin reţeaua de distribuţie proprie a BCR BpL, respectiv prin forţa directă de vânzare şi prin partenerii BCR BpL.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro