Creşterea accelerată a afacerii, triplarea numărului de tranzacţii lunare şi obiectivele de vânzări tot mai îndrăzneţe au impus realizarea unei operaţiuni de upgrade de la un simplu soft de gestiune şi contabilitate pe care cei de la Monte Bianco îl utilizau, la un ERP capabil să gestioneze un număr mare de date şi să ofere informaţii exacte şi în timp real, astfel încât să asigure o susţinere reală a creşterii companiei şi obiectivelor de vânzări.
„În acel moment, am căutat să vedem cam tot ce era pe piaţă. Am avut de ales între 4 sau 5 soluÅ£ii ERP, decizia finală de implementare a SocrateOpen având la bază două aspecte. ÃŽn primul rând, cei de la BITSoftware nu numai că au venit cu un produs care a avut cel mai bun raport funcÅ£ionalitate-preÅ£, dar au fost ÅŸi singurii care ne-au ajutat să ne clarificăm nevoile ÅŸi cerinÅ£ele, să ÅŸtim exact ce vrem. Iar în al doilea rând, ne-au propus un sistem ERP open source, cu un cost de deÅ£inere scăzut, un sistem flexibil care ne permite să modificam, adaptăm È™i să extindem solutia rapid È™i uÈ™orâ€, a afirmat Dan Savu, Director de planificare, Monte Bianco.
Cu SocrateOpen, Monte Bianco a redus timpul de raportare şi a îmbunătăţit performanţele operaţionale ale companiei, permiţând o evidenţă corectă a datelor despre fiecare client şi furnizor în parte, acest lucru conducând la creşterea cu circa 8% a numărului de clienţi şi cu aproape 10% a cifrei de afaceri.
Despre Monte Bianco
Monte Bianco, cel mai mare producător de articole ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - Numărul 1 în producÅ£ia de articole din hârtie ...
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro