Noua umbre - 16 - 28 noiembrie 2013, ...

noiembrie 11, 2013

Expoziția de pictură Nouă umbre se va desfășura între 16 și 28 noiembrie 2013, în Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român, iar vernisajul se va ține în 16 noiembrie, de la ora 18:00.

„Traducerea imaginii în text presupune două mișcări: pe de o parte una interpretativă, a descompunerii hermeneutice, iar pe de alta una de compunere, de reconfigurare în limbaj ficțional. Am încercat în această a doua mișcare, infinitezimal consecutivă celei dintâi, să respect stilul abordării vizuale care îi aparține Nectariei Radu: fragmentar, ermetic fără a fi obscur, aluziv, în tonuri pregnante. De asemenea, în același spirit, am configurat o lume ficțională aflată în no man's land-ul dintre poezie și proză, deschisă nu doar interpretărilor, ci și completărilor, una care solicită dialogul cu privitorul-cititor.

Însă, odată transpuse pe pânză, textele mele își pierd parțial caracterul literar, căpătând în plus unul vizual. Devin o umbră a umbrei, o punere în abis, prin dedublare, a imaginilor originare din tablourile Nectariei Radu.” T. O. Bobe

„Plecând de la experiențele personale în zona conexiunilor cu alte domenii, precum: grafica publicitară și multimedia, designul de interior, am început sa fiu din ce în ce mai atrasă de îmbinarea diferitelor arte în pictură, urmărind delimitarile actului creator. Astfel am început colaborarea cu scriitorul T. O. Bobe, prin dialogul dintre imagine și text.” Nectaria Radu.

„În această perspectivă a marilor momente de așezare in Istorie, cele Nouă umbre așază imaginea, ca verticală asumată, cu sens anagogic, în prim-planul unei lumi instituite, iar textul, cuvântul ca semn grafic, împreună cu întreaga lui încărcătură, în ipostaza de umbră, de memorie extinsă, de semnificant la intersecţia, sau în zona de incidență, a două neanturi, a două nonexistenţe, negrul orb și albul orbitor! Dacă Textul lui T.O. Bobe este proiecția, urma și umbra narativă a imaginii Nectariei Radu, Imaginea, la rândul ei, nu este un decupaj al realului, o prelevare de forme gata constituite, ci hieroglifa acestuia, cod de acces, efigie a unei existențe sublimate, ea însăşi urma sau umbra unei lumi decorporalizate, pasul către o nouă transcendenţă. Nouă Umbre - nouă pași, în cerc, pe traseul Paradis - Istorie şi retur!” Pavel Șușară

» Preluat de pe LivePr.ro - Noua umbre - 16 - 28 noiembrie 2013, ...

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro