Mazda2 a primit distinctia World Car of the Year 2008 (WCOTY). Rezultatul competitiei, la care au participat 39 de modele din intreaga lume, a fost anuntat in cursul zilei de ieri in cadrul Salonului Auto International de la New York. Mazda2 a fost aleasa castigatoare, surclasand pe podium Ford Mondeo si Mercedes-Benz C-Class.
In urma recomandarilor facute de experti cu renume mondial in design, modelul de clasa mica produs de Mazda s-a numarat si printre cei trei finalisti pentru premiul World Car Design of the Year 2008, alaturi de Audi R8 si de Volvo C30.
Competitia WCOTY a fost lansata in 2004 la initiativa unui grup de jurnalisti din intreaga lume. Tot acestia sunt cei care organizeaza anual acest eveniment. Juriul, format din 47 de reprezentanti ai presei auto, a ales castigatorul prin vot secret, pe baza experientei personale referitoare la fiecare concurent. Membrii juriului provin din Asia, Europa, America de Nord, America de Sud, precum si din alte regiuni ale Globului.
Datorita dimensiunii, spatiului ingenios de stocare si functionalitatii, Mazda2 s-a bucurat de o popularitate crescuta inca de la lansarea europeana din 2003. Noua generatie Mazda2 a fost lansata in 2007 si a atras repede atentia asupra sa prin senzatia placuta oferita la volan, prin dinamica specifica filosofiei Zoom-Zoom, prin design si prin preocuparea pentru mediu si siguranta. Inginerii de la Mazda au reusit sa proiecteze un autovehicul cu 100 de kilograme mai usor decat predecesorul sau, obtinandu-se astfel performante crescute in ceea ce priveste consumul si costurile de intretinere.
Dan Morris, Senior Managing Executive Officer pe Marketing, Vanzari si Customer Service Mazda Motor Corporation, a declarat: "Suntem bucurosi ca juriul World Car of The Year 2008 a ales noua Mazda2 drept masina anului. Acest premiu reprezinta recunoasterea pe care detinatorii de Mazda2 si echipa Mazda din intreaga lume o pot sarbatori impreuna."
Acesta a mai declarat: "Noua Mazda2 ne depaseste cele mai inalte asteptari, demonstrand ca poate concura si castiga in fata celor mai bune modele din clasa, pe orice piata din lume. Mazda2 este, de asemenea, apreciata atat in tara de origine cat si la nivel global, vehiculul nipon fiind desemnat Masina Anului in mai multe tari precum Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, Noua Zeelanda si Japonia."
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro