Noile restricții intră automat în vigoare la o rată de infectare de 3/1000

octombrie 14, 2020

Guvernul a adoptat Hotărârea de prelungire a stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând de pe 15 octombrie.

Dacă rata de infectare este mai mare de 3 la mia de locuitori, noile măsuri prevăd obligativitatea purtării măștii în spații deschise, inchiderea restaurantelor și a cafenelelor.

În maximum 48 de ore de la atingerea acestei rate de infectare, comitetele judeţene/municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă constată situația, iar măsurile intră în aplicare automat, a spus secretarul de stat Raed Arafat, la finalul ședinței de Guvern.

Arafat a făcut încă un apel la respectarea regulilor sanitare și a atras atenția că incitările la nerespectarea lor nu duce decât la alte îmbolnăviri și la noi decese.

 

De asemenea, el a făcut apel către români să nu aglomereze 112 pentru a cere testarea de Covid-19.

„Să nu apeleze la 112 pentru a fi testați sau să spună că au lipsă de gust. Încarcă foarte mult sistemul. Persoanele care au rămas acasă pozitive da, pot suna la 112 dacă li se agravează starea. (...)112 este un număr excepțional pentru urgențe și se simte presiunea în această fază", a spus secretaru de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Principalele măsuri din starea de alertă:

Purtarea măștii va obligatorie în zonele aglomerate, acolo unde incidența (rata de infectare la mia de locuitori, calculată la 14 zile) este sub 3 la mie
În zonele în care incidența depășește 3 la mie purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile deschise
În privința teatrelor, cinematografelor și a restaurantelor, când incidența este sub 1,5 la mie vor funcționa la capacitate de 50%, iar între 1,5 la mie și 3 la mie, vor funcționa la 30% și până la ora 23:00. Peste 3 la mie activitatea va fi sistată.
Evenimentele private - nunți, botezuri, aniversări, mese festive - în spațiile închise și deschise sunt interzise pe plan național până se va ajunge la o reducere a cazurilor.
În ceea ce priveşte campania electorală - evenimentele sunt permise în spaţii interioare cu participarea a maximum 20 de persoane, iar în exterior numărul participanţilor se reduce la cel mult 50 de persoane.
Tot personalul care lucrează în centrele pentru persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi se va testa o dată pe sătpămână prin grija DSP.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro