Noile reguli sanitare din școli: Fiecare unitate decide privind distanțarea socială

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că miercuri va emite ordinul de ministru privind regulile sanitare obligatorii în școli, indiferent de scenariul în care se vor desfășura orele.

El a vorbit și despre o primă măsură care va fi discutată în acest ordin de ministru și anume distanța socială pe care trebuie să o mențină copiii în contextul pandemiei. Ministru a precizat, pentru Europa FM, că va fi la apreciarea școlilor dacă mențin obligativitatea unei distanțe de un metru.

Cu o seară înainte, el a arătat că păstrarea distanței este dificilă în rândul copiilor din clasele mici, dar trebuie insistat pentru purtarea măștilor.

„Distanţa de un metru este relativă ca nişte copii de clasa I, a II-a sau a III-a să o poată respecta, atunci venim cu obligativitatea acestei măşti care trebuie să existe. Avem aglomerările acestor copii în pauze, în curţile şcolilor. Masca trebuie să vină ca o regulă adusă în joacă, poate, de către cei care pregătesc acest moment. Este o regulă pe care trebuie să o menţinem”, a precizat Tătaru, la Realitatea Plus.

Conform informațiilor prezentate de Educație Privată, noile reglementări vor stipula că, la primul caz de coronavirus depistat, clasa respectivă se închide pentru 14 zile, iar cursurile vor fi realizate online. În cazul în care în aceeași sală de curs funcționează și o a doua clasă de elevi (de exemplu, în cursul după-amiezii), cea de-a doua clasă va continua să funcționeze normal, însă sala va fi igienizată.

La apariția a trei cazuri de COVID-19, în clase diferite, unitatea școlară respectivă se închide timp de 14 zile, acestea fiind numărate de la data confirmării ultimului caz, conform sursei menționate.

Nelu Tătaru a adăugat că cele trei scenarii pentru începerea anului școla vor fi aplicate în funcţie de localitate, judeţ şi particularitatea şcolii.

„Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local, fiecare localitate îşi are particularitatea ei, atunci scenariul se aplică în funcţie de această zonă şi de particularitatea acelei şcoli pentru fiecare judeţ în parte. DSP, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetele Judeţene pentru coordonarea intervenţiei decid ce scenariu folosesc pentru fiecare clasă în parte. Noi am vrea să se facă şcoala faţă în faţă. Nu putem, avem scenariul doi în care cei din clasele zero-IV, clasa a VIII-a, clasa a XII-a, cei care vor avea examene să participe. Celelalte clase să participe prin rotaţie, odată la două săptămâni, cuplat cu online, astfel încât să poată parcurge materia”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, Tătaru a spus că sunt în pregătire la minister norme pentru „desfăşurarea lucrărilor practice, precum şi pentru cazarea în căminele studenţeşti”, norme care vor fi gata „cam într-o săptămână”.

Noul an școlar este programat să înceapă timp de 14 septembrie, iar el va sta cub semnul celor trei scenarii introduse de autorități- verde, galben, roșu – în funcție de care se va decide funcționarea școlii.

Criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala

Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală, a spus președintele Iohannis în momentul prezentării măsurilor, dar decizia se va lua, la propunerea școlii, a inspectoratului școlar și se va decide în comandamentul județean pentru situații de urgență.

Președintele nu a exclus nici posibilitatea amânării anului școlar, dacă va continua să crească numărul de cazuri de coronavirus, responsabilitate pe care a atribuit-o PSD, pe fondul vidului legislativ creat prin amânarea adoptării legii carantinării. Iohannis a precizat, însă, că o astfel de decizie nu va fi luată decât la propunerea specialiștilor.

 

 

Sursa: europalibera.org