Noi restricții în București: Se închid baruri, cluburi și săli de jocuri de noroc

Barurile, cluburile, discotecile, sălile de jocuri de noroc vor fi închise în București în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Decizia a fost luată miercuri de într-o nouă ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență București, după ce precedenta de marți a omis să le introducă pe lista de noi măsuri.

Terasele exterioare cu spații deschise vor putea rămâne deschise, cu respectarea tuturor celorlalte măsuri, a precizat, pentru Europa Liberă, purtătoarea de cuvânt a prefecturii București, Mariana Stancu-Țipișcă.

O altă măsură introdusă după ședința de miercuri vizează cetățenii care locuiesc în zona școlilor.  Masca de protecție va fi obligatorie în jurul școlilor, pe o distanță de 50 de metri, fiind redusă astfel distanța stabilită inițial, de 100 de metri.

Într-o conferință de presă, prefectul de București Gheorghe Cojan a declarat că „dacă rata de incidență ajunge la 3 vor fi luate măsuri extreme".

Starea de urgență se adoptă însă de către CNSSU și nu la nivel local. Marți, incidența pe București era 1,86 la mia de locuitori.

Prin decizia Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență de marți s-a stabilit că restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele, sălile de spectacol din Capitală se închid începând de miercuri, iar purtarea măștilor devine obligatorie între orele 7.45-21.15 în zona școlilor.

 

Sursa: europalibera.org