Noi conflicte în cazul corturilor de campanie de la Timișoara

august 21, 2020

Candidatul USR+ la funcția de primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că jocul administrației Robu față de partidele aflate în competiție electorală nu este corect. Unii au voie să mențină corturi de campanie, alții nu.

„Azi dăm jos corturile pe care le-am montat ieri, după ce le demontaserăm alaltăieri. Acum o lună ceream un aviz, pe care, cu chiu cu vai, l-am obținut”, a scris Dominic Fritz pe facebook.

„Aveam voie să ținem corturile până în 18 august, deci le-am dat jos în 18 august, alaltăiei. Ieri, văzând că celelate partide, inclusiv PNL, nu și-au demontat corturile, am întrebat la Primărie care-i treaba. Ni s-a răspuns că partidele au totuși dreptul să lase corturile până când începe campania, în 27 august. Azi am primit o hârtie care zice că nu mai avem voie să punem corturile în oraș. Nu sunt necăjit că nu mai puteam avea corturi, însă povestea asta banală arată haosul și amatorismul ce domnesc azi în Primăria Timișoara”, a comentat Dominic Fritz, pe fundalul demontării corturilor.

 

Întrebat de Radio Europa liberă care e decizia oficială în privința existenței corturilor în oraș, primarul Nicolae Robu a răspuns că termenul a fost cerut pentru colectarea semnăturilor, dar nu a explicat prezența în continuare a corturilor altor partide. „Sunt reguli de bun simt, unii nu vor să se conformeze , au un tupeu fără margini . S-a cerut până în 18 august, pentru adunarea semnăturilor… Se victimizează fiindcă nu au realizări. Tinerii sunt păcăliți și manipulați de aceste partide…Astfel de oameni trebuie puși la o parte”, a declarat primarul Timișoarei, neeconomisind și termeni injurioși.

Întrebat cum interpretează faptul că tocmai contracandidatul Dominic Fritz a semnat pentru susținerea sa, ca semn al democrației, Nicolae Robu a considerat gestul ca pe o încercare de promovare: „Eu nu le rostesc numele contracandidaților să nu se promoveze ei pe spatele meu, chiar dacă ei folosesc diferite cârlige…”.

Campania electorală la alegerile locale este palidă în Timișoara și în Timiș, cu puține excepții. Conflictele sunt cele care o animă. Un scandal recent privind racolările de către PNL a unor primari PSD a ajuns în fața prefectului, cu cererea de demitere a primarilor traseiști din funcție, conform legii.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro