Nicușor Dan: Mandatului meu întârzie din cauza atitudinii iresponsabile a PSD

octombrie 22, 2020

Primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan, acuză PSD de „șicane penibile" prin care încearcă să întârzie validarea mandatului său și transmite bucureștenilor că „în mod deliberat se pregătește o iarnă grea" din dorința vechii administrații conduse de Gabriela Firea.

„La București o să mai așteptăm cel puțin o săptămână din cauza atitudinii iresponsabile a PSD. Sunt 52 de cereri de apel pe care le-au făcut consilieri PSD și apropiați ai PSD care vor fi discutat luni de Curtea de Apel București. Sunt motive ridicole. Se vorbește de fraudă electorală în același stil conspiraționist cu care PSD ne-a obișnuit. Cererile sunt copy/paste, se reiau inclusiv greșelile gramaticale de la una la cealaltă”, a afirmat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

El ține a ținut să precizeze că primarul general în exercițiu este Gabriela Firea și toate neregulile din prezent trebuie impuse

„Dacă cineva are o problemă cu apa caldă trebuie să o întrebe pe Gabriela Firea. Este un primar care și-a abandonat mandatul, atribuțiile legale. (...) Vreau să mai remarc atitudinea resentimentară și răutatea și rea-voința unui personaj care a pozat în întruchiparea virtuților creștine. Am vorbit în campania electorală de o caracatiți de interese în PMB. Ăsta e motivul pentru care se tergiversează, pentru ca oamenii ăștia să acopere lucruri pe care le-au făcut în timpul mandatului și, pe ultima sută de metri, să regularizeze anumite lucruri pe care le-au făcut”, a acuzat primarul ales al Bucureștiului.

Nicușor Dan spune că „în mod deliberat se pregătește o iarnă grea pentru bucureșteni în ceea ce privește serviciul de încălzire pentru ca în stilul binecunoscut PSD să dea vina pe noua administrație că nu e în stare să rezolve problemele orașului”.

El a acuzat-o pe Firea de lașitate, pentru că și-ar fi pus subordonații să semneze aceste contestații și nu a semnat ea însăși.

Nicușor Dan a arătat că la alegerile din 2016 Gabriela Firea a fost validată în funcția de primar al Capitalei în cea de a 17-a zi, iar el se află în cea de a 25-a zi de la alegeri și validarea va mai întârzia cel puțin o săptămână.

Cele 52 de contestații depuse împotriva mandatului lui Nicușor Dan au termen de judecată luni, 26 octombrie.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro