Nicușor Dan acuză posibile infracțiuni într-un acord semnat de Gabriela Firea

septembrie 20, 2020

Nicuşor Dan, candidat susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, a prezentat, în conferinţă de presă, duminică, un acord despre care afirmă că ar fi fost semnat de primarul Capitalei cu familia Constanda.

Acordul ar viza modalitatea de stingere a datoriilor pe care municipalitatea le are faţă de aceasta.

„Cer Primăriei Capitalei să confirme că acest act este acordul pe care l-a semnat cu familia Constanda", a spus Dan. Potrivit actului prezentat, a afirmat el, Primăria s-ar fi angajat să plătească 18 milioane de euro în prima jumătate a anului 2020 şi să dea familiei un teren de 7.000 de metri pătraţi pentru stingerea a 30 de milioane de euro din datoria municipalităţii către familia Constanda. "Din datoria rămasă, (...) 40% va fi plătită până la sfârşitul anului 2020", a spus Nicuşor Dan, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, municipalitatea nu are voie să vândă un teren din proprietate fără să facă o licitaţie publică, iar primarul general nu are voie să se oblige la plăţi pe care nu i le-a acordat Consiliul General prin bugete aprobate.

Dan a mai susţinut că există un acord similar de acordare de despăgubiri în valoare de 13 milioane de euro, în cursul acestui an.

„Dacă adunăm aceste sume, ajungem la suma de 58 de milioane de euro, sumă pe care primarul general, în numele Municipiului Bucureşti, se obligă să o plătească unei familii şi unui cetăţean", a declarat el, precizând că bugetul aprobat pentru despăgubiri este de 32 de milioane de euro.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro