Nicușor Dan a depus jurământul: Primăria va fi un partener al bucureștenilor

octombrie 29, 2020

Nicușor Dan a depus joi jurământul de învestire și a preluat oficial mandatul de primar general al Capitalei. Cu această ocazie, el a subliniat că Primăria Capitalei va fi partenerul cetățenilor, iar Bucureștiul are un potențial uriaș și oameni valoroși, astfel că este imposibil ”să nu reușim”.

„Sunt foarte onorat să fiu azi în fața dumnevoastră. O să încep cu motto-ul pe care şi l-a ales acum 30 de ani Liga Studenţilor, preluat de la Avram Iancu, motto-ul lor a fost: ”Nu ne-am luptat pentru jucării” și eu sunt convins că bucureștenii care au ieșit în număr mare la vot nu au ieșit ca niște oameni să-și schimbe titulatura pe cartea de vizită, au ieșit pentru valori, onoare, dreptate, competență, pe scurt, pentru acele lucruri care să-i facă pe copiii noștri să vrea să trăiască în orașul acesta și în țara asta", a declarat Nicușor Dan la ceremonia de învestire.

Nicușor Dan a făcut apel la bucureșteni să aibă răbdare pentru că problemele grave ale orașului nu se pot rezolva peste noapte și a mai promis că va deschide larg ușa Primăriei după ce numărul de cazul de COVID 19 va scădea sub 100/zi, precum a promis în campanie. 

„Pe termen foarte scurt cer bucureștenilor răbdare și solidaritate pentru că sunt probleme grave și urgente, criza sanitară, a termoficării, criza financiară, răbdare și le vom rezolva", a subliniat Nicușor Dan.

„Vreau să-i asigur pe bucureșteni că această instituție va fi partenerul lor, nu se poate să nu reușim. Împreună pentru noul București!", a fost promisiunea noul primar general.

Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment, a declarat că va sprijini proiectele noului primar general și a cerut un audit la Primărie.

Alături de noul primar, au stat și liderii USR-PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro