Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a arătat joi că municipalitatea are nevoie de două miliarde de euro pentru a putea modernizarea sistemului de producere şi distribuţie a energiei termice în Bucureşti și a rezolva astfel probleme pe care le are populația cu apa caldă și căldura.
O parte din această finanțare ar urma să vină prin proiecte desfășurate de Guvern.
„Există un Fond de modernizare şi există aplicaţia pe care ELCEN a făcut-o către acest fond (...) pentru modernizarea a trei dintre cele patru centrale mari pe care le are în Bucureşti. Există problema cea mai mare a momentului: problema distribuţiei agentului termic, unde, în urmă cu două săptămâni, am semnat acel contract cu Ministerul Fondurilor Europene, de 300 de milioane de euro. Domnul prim-ministru ne-a mai promis din PNDR 200 de milioane. Ca să fac un sumar, pe ceea ce înseamnă producţie, trebuie să ne ducem undeva la jumătate de miliard de euro şi azi am făcut un pas mare înainte. Pe ceea ce înseamnă modernizarea reţelei, ne ducem la un necesar de 1,5 miliarde, din care pentru moment avem 0,5 miliarde. Dar, pe acest Fond de modernizare, de care a vorbit şi domnul ministru, există bani pe care Bucureştiul să îi acceseze", a explicat Nicuşor Dan, după o întâlnire de lucru pe tema furnizării energiei termice în Bucureşti cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi reprezentanţii ELCEN, la care a participat şi premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Ministrul Economiei a anunţat că ELCEN a depus trei proiecte pentru modernizarea şi creşterea randamentelor centralelor Progresu, CET Vest şi CET Sud, în valoare de 370 milioane euro, iar după implementarea acestora eficienţa în exploatare va creşte la 98% şi preţul gigacaloriei va scădea.
Modernizarea centralelor va genera eficienţă economică şi reducerea poluării, potrivit primarului general.
„Trebuie doar ca noi să ne mişcăm, să facem licitaţiile, contractele şi să lucrăm în viteză. Care sunt beneficiile pentru Bucureşti în ceea ce priveşte modernizarea centralelor de care am vorbit azi? Înseamnă, în primul rând, o eficienţă economică: producem şi energia electrică şi agentul termic mai ieftin. Şi înseamnă un mare plus pe ceea ce înseamnă reducerea poluării. După cum ştiţi, avem un risc de infringement pe oxizi de azot, pe dioxid de carbon, pe poluarea cu praf şi pe fiecare din acest indicator, fără îndoială, construirea unor noi centrale de producţie a energiei electrice şi agentului termic în Bucureşti înseamnă o reducerea substanţială", a spus primarul general.
Ministrul Popescu a precizat că proiectele depuse pe Fondul de modernizare de ELCEN vor fi finanţate începând de anul viitor.
„Vorbim de o creştere a eficienţei energetice şi a eficienţei în exploatare de la undeva 50% acum spre 97 - 98% după modernizare. Deci, practic, vorbim de o scădere a preţului gigacaloriei, crescând această eficienţă, vorbim de echilibrarea sistemului de încălzire a municipiului Bucureşti", a spus el, la finalul discuţiilor.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro