NEPI Rockcastle face o ofertă statului român: Nu e nevoie să ofere gratuit terenul de la Romexpo

septembrie 3, 2020

Grupul NEPI Rockcastle își exprimă interesul de a oferi un preț statului român pentru terenul de la ROMEXPO sau pentru drepturile pentru dezvoltare imobiliară, fără să fie nevoie ca acesta să fie transferat gratuit către o entitate privată, în considerarea dezvoltării unui proiect comercial, transmite compania într-un comunicat remis presei joi. 

Compania își manifestă astfel interesul de a participa la o licitație publică de selecție a investitorului pentru dezvoltarea proiectului.   

Lider de piață, NEPI Rockcastle investește de peste 13 ani în România și are un portofoliu de peste 20 de proiecte imobiliare complexe dezvoltate în toată țara, estimate la o valoare de circa 2 miliarde de euro.

„NEPI Rockcastle crede în beneficiile acestui proiect pentru România, care are puterea de a dezvolta zona și de a susține economia locală, și este oricând pregătită să îl dezvolte pe măsura anvergurii sale”, mai spune compania. 

NEPI Rockcastle este principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară din Europa Centrală și de Est, fiind prezent în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Serbia și Lituania.

Din portofoliul NEPI Rockcastle din România fac parte Mega Mall, Promenada Mall București, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre București, Iris Titan Shopping Center București, Shopping City Timișoara, City Park Mall din Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzău și Shopping City Târgu Mureș.

USR: Tun imobiliar transpartinic

USR a acuzat miercuri parlamentul de un „tun imobiliar în valoare de 300-400 milioane de euro” după ce a votat „un proiect de lege inițiat de PMP, pus pe ordinea de zi de PNL, și votat inclusiv de PSD, care prevede trecerea unei suprafețe de 46 de hectare, din nordul Capitalei, din proprietatea statului în proprietatea Camerei de Comerț. Gratuit!”

USR spune că este vorba despre aceeași sumă de bani pe care România o alocă anual drumurilor naționale și autostrăzilor din România, sau de echivalentul construcției unei autostrăzi.

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR, a propus ca terenul să fie scos la licitație publică, iar banii obținuți să fie folosiți în interesul cetățenilor.

„Însă PMP, PNL și PSD au continuat cu tunul imobiliar și proiectul a fost votat cu 178 voturi pentru, 45 împotrivă și 13 abțineri. Toți deputații USR au votat împotrivă. O devalizare a statului, asta au făcut azi în Parlament vechile partide politice”, avertizează USR. 

Cătălin Drulă, liderul deputaților USR, a propus retrimiterea proiectului la Comisie pentru evaluare, dar cererea a fost respinsă. Mai mult, Cătălin Drulă a propus ca terenul să fie scos la licitație publică pentru a obține cel mai bun preț iar banii să fie folosiți în interesul cetățenilor. 

“Ce se întâmplă azi în Parlamentul României, prin acest proiect de lege, este un tun imobiliar transpartinic. PMP a inițiat legea, PNL a pus-o pe ordinea de zi și PSD o susține. E vorba de devalizarea statului român de un teren de 46 de hectare din cea mai bună zonă a Capitalei. Valoarea estimată este în zona milioanelor de euro, poate 300-400 milioane. Este vorba despre aceeași sumă pe care o investim, anual, în drumurile naționale și autostrăzile din România, sau costul construcției unei autostrăzi, ca să ne facem un ordin de mărime. Asistăm la o devalizare a statului cu mâna Parlamentului,” a declarat Cătălin Drulă în Parlament. 

Deputatul a anunțat că USR va aduna semnăturile necesare pentru a contesta proiectul PMP, votat de PNL și PSD, la Curtea Constituțională a României. 

Liderul grupului USR susține că proiectul este cu dedicație pentru un dezvoltator imobiliar, grupul Iulius controlat de Iulian Dascălu, care dorește să construiască în zona Romexpo un proiect imobiliar. În acest sens, au fost depuse la Primăria Capitalei actele necesare pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal. Proiectul imobiliar prevede 14 clădiri noi, unele ajungând până la 42 de etaje, iar în cadrul investiției ar urma să apară și un Muzeu de Artă dedicat lui Constantin Brâncuși, un parc acvatic și un muzeu de Istorie Monetară.

„Am numit proiectul drept un tun imobiliar transpartinic, proiectul e inițiat de PMP, dar votat de PNL, PSD și Pro România. Terenul e în administrarea RAAPPS, există o lege care permite RAAPPS să scoată la licitate publică deschisă, să obținem niște sute de milioane de euro. România alocă anual pentru construcția de drumuri și autostrăzi 300 de milioane de euro acum e e o devalizare a statului prin lege cu mâna Parlamentului”, a declarat deputatul USR.

Cătălin Drulă susține că „legea este cu dedicație pentru grupul Iulius”, care dorește să dezvolte un proiect imobiliar în zonă.

„Din discuțiile pe care le-am avut informal cu celelalte grupuri, au ajuns peste tot, la toate aceste partide. Nu s-au trezit aceste partide peste noapte să facă un proiect așa în care să dea un teren de peste 400.000 mp gratuit. Din informațiile publice, e cu dedicație pentru grupul Iulius. Îi acuz pe colegii din Parlament că au fost influențați de acest investitor, proiectul devalizează statul român. E o minciună, se va face un mare complex imobiliar, în zonă e 1.000 de euro mp”, a susținut Cătălin Drulă pentru Europa Liberă.

Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, a declarat pentru Europa Liberă că social-democrații nu au fost influențați de vreo firmă când au votat acest proiect de lege.

„Este un teren care trece de la stat la Camera de Comerț, deci nu la vreo persoană fizică sau juridică, e un aviz de la comisiile de specialitate și proiectul a fost cerut de PNL. Toate acuzațiile de la tribuna Parlamentului sunt nefondate. Camera de Comerț vrea să dezvolte alte investiții acolo. Proiectul a trecut cu o largă majoritate, nu au votat USR și UDMR. Este o lege mai bună decât în forma inițială, acuzațiile stăteau în picioare dacă de teren beneficia o persoană fizică sau juridică. E o practică europeană, peste tot Camerele de Comerț sunt puternice și sprijină mediul de afaceri și au nevoie de patrimoniu”, a fost replica social-democraților la atacul venit dinspre USR.

Proiectul ajunge la președintele Iohannis pentru promulgare, dacă parlamentarii nu vor sesiza Curtea Constituțională.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro